Liturghie Arhierească la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău[2016-02-02]Elevii şi cadrele didactice de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, marţi, 02 februarie 2016, la prăznuirea Întâmpinării Domnului, pe Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în capela liceului ce poartă hramul Sfinţilor Trei Ierarhi. Alături de Preasfinţia Sa au slujit: Părintele Arhim. Antonie Pinţa, directorul liceului, Părintele Petru Brisc, cadru didactic în cadrul liceului şi părinţii diaconi de la Centrul Eparhial, a precizat Părintele Arhid. Adrian Onica.La slujbă au participat elevii din clasele de liceu, precum şi cei din clasele primare, alături de profesorii lor, precum şi credincioşi care duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, sunt prezenţi la Sfânta Liturghie la capela liceului. Clasa cu profil teologic înfiinţată în anul 2004 în cadrul Şcolii Normale Gheorghe Şincai, a devenit instituţie de sine stătătoare începând cu anul 2008, sub denumirea de Seminarul Teologic Liceal Ortodox Zalău. Până în prezent au absolvit această şcoală 18 generaţii de tineri, peste 60 dintre aceştia devenind slujitori ai altarului ca preoţi sau diaconi. Din anul 2009, Seminarul Teologic Liceal Ortodox şi-a schimbat denumirea în Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”. Liceul dispune de o bază materială bună, corespunzătoare pentru desfăşurarea unui proces instructiv - educativ eficient: săli de clasă moderne, două săli multimedia, cabinete de limbi clasice şi limbi moderne, un laborator de informatică, un laborator de ştiinţe dotat în 2008 cu mijloace moderne specifice disciplinelor în cauză, un cabinet metodic – punct de documentare pentru orientarea în carieră, ce oferă cadrelor didactice şi elevilor responsabili cu revista şcolii acces la internet şi bibliografie psiho-pedagogică, precum şi o bibliotecă cu peste 3.000 de volume. Începând cu anul şcolar 2011 - 2012, în cadrul Liceului Ortodox funcţionează şi clase de învăţământ primar, având în momentul de faţă ciclul primar complet, începând de la clasa pregătitoare, dar având formată şi clasa a V-a. Paraclisul cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” a fost amenajat la etajul al II-lea al liceului, fiind târnosit în anul 2003 de către Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu timpul, datorită necesităţilor de ordin practic, paraclisul a fost extins ca spaţiu, noile lucrări fiind sfinţite în ziua de 30 ianuarie 2008. În acest paraclis, pe lângă programul zilnic de rugăciune al elevilor se desfăşoară şi activităţile de practică liturgică efectuate de către clericii nou hirotoniţi din Eparhie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1158, Ultimul acces: 2026-10-21 08:28:55
|
Timp total: 0.05s...
[]:1