Sute de mii de persoane au participat la Ziua Familiei în timp ce Italia dezbate uniunile homosexuale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sute de mii de persoane au participat la Ziua Familiei în timp ce Italia dezbate uniunile homosexuale

[2016-02-02]
Circus Maximus din Roma a fost locul unei manifestări masive împotriva unei legi propuse care ar permite uniunile între persoane de acelaşi sex în Italia. Sute de mii de persoane se estimează că s-au adunat pentru Ziua Familiei în locul istoric din capitală sâmbătă, 30 ianuarie 2016, cu o săptămână înaintea unui vot care ar permite cuplurilor de acelaşi sex să intre legal în uniuni civile. Dacă va trece, legislaţia va acorda cuplurilor de acelaşi sex - precum şi cuplurilor necăsătorite de sex opus - aceleaşi drepturi legale cu ale cuplurilor căsătorite de sex opus.
Între permisiunile legale se va număra adoptarea unui copil de către partenerul de acelaşi sex al părintelui său. În prezent, Italia nu oferă nici un statut legal cuplurilor de acelaşi sex. "Italia este una dintre puţinele ţări apusene care încă se opune acestei deviaţii", a declarat organizatorul Zilei Familiei, Massimo Gandolfini, într-un interviu. Majoritatea ţărilor europene permit uniuni homosexuale legalizate într-o anumită formă. Într-un discurs din cadrul Zilei Familiei, Gandolfini a spus mulţimii adunate: "Fără limite, societatea noastră va înnebuni!"
Vorbitorii s-au adresat mulţimii care demonstra paşnic cu bannere şi pancarte, dintre care multe făceau apel la protejarea dreptului unui copil la o mamă şi un tată. Legea propusă care va acorda drepturi legale parteneriatelor cuplurilor de acelaşi sex a fost trimisă în Parlament în 7 octombrie 2015. Actualul prim-ministru al Italiei, Matteo Renzi, şi-a exprimat de mult timp intenţia de a realiza recunoaşterea legală a uniunilor homosexuale. Evenimentul de sâmbătă a venit la aproape un deceniu după ce Ziua Familiei din 2007 a contribuit la căderea unui alt proiect privind uniunile civile, sub guvernul lui Romano Prodi.
Arhiepiscopul Giancarlo Maria Bregantini de Campobasso-Boiano a venit la manifestare cu membri ai Diecezei sale. Mesajul adunării este acela că o familie, constând dintr-un bărbat şi o femeie, "este profund înrădăcinată în poporul italian, care a fost în cele din urmă trezit de un grup de laici curajoşi", a declarat Arhiepiscopul. "Aceste valori nu au o ideologie, ci au frumuseţea de a spune că fiecare copil are nevoie de un tată şi o mamă". Demonstraţiile de la Circus Maximus sunt un indicator pentru o reînnoire a societăţii, a adăugat el. "Sunt foarte bucuros să văd acest entuziasm, care înseamnă că Italia se trezeşte. Europa are nevoie de aceste lucruri: încredere în viitor, în copii, în ziua de mâine".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1108, Ultimul acces: 2026-10-20 17:12:52