Noul Nunţiu în vizită la Colegiul Pio Romeno din Roma - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Noul Nunţiu în vizită la Colegiul Pio Romeno din Roma

[2016-01-28]
Celebrarea liturgică din seara de miercuri, 27 ianuarie 2016, a fost una specială pentru comunitatea Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, Mons. Miguel Buendìa, prezent în Vatican în aceste zile, a asistat la Sfânta Liturghie şi a petrecut o seară alături de studenţii Colegiului.

După ce a cinat cu întreaga comunitate, Mons. Buendìa a evidenţiat în câteva cuvinte importanţa formării şi a studiului în viaţa studenţilor. Apoi a prezentat pe scurt activităţile desfăşurate în noua sa misiune. Într-o atmosferă destinsă, seara s-a încheiat cu o poză de grup, amintire a vizitei Mons. Buendìa şi a momentelor petrecute împreună, citim în materialul semnat de Ioan-Ştefan Dumitraş pentru situl PioRomeno.com.

Amintim că noul Nunţiu a fost numit pe 5 decembrie 2015, sosind în România pe 14 ianuarie 2016, după care a stabilit primele contacte, în spaţiul eclezial dar şi cu autorităţile de stat. Pe 25 ianuarie Papa Francisc l-a numit şi ca Nunţiu în Republica Moldova, ceea ce se întâmplă pentru a treia oară, după Nunţii Jean-Claude Perisset şi Francisco-Javier Lozano. Nunţiul elveţian a fost numit în România în 1998, ocupându-se de vizita Papei Ioan Paul al II-lea în ţara noastră din 1999. În 2003 a fost numit Nunţiu şi în Republica Moldova. Următorul Nunţiu, hispanic, a avut similar sarcina dublă de Nunţiu în România şi Republica Moldova.

Sursa: www.Chatolica.ro


Contor Accesări: 1659, Ultimul acces: 2026-10-17 00:13:05