© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Avem un Sfânt Sinod. Cât de colectiv este el? (Contributors.ro)[2016-01-14]La finalul acestei săptămâni are loc adunarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru prima dată aştept preocupat discuţiile şi deciziile acestuia. De unde mi se trage? În primul rând, de la faptul că este prima adunare a Sfântului Sinod după protestele declanşate de dezasatrul de la Colectiv. Atunci a fost sancţionată nu doar clasa politică, ci orice formă de manifestare ilegitimă a puterii administrative, fie ea şi de tip clerical. Aşa se face că acele mişcări de stradă au dat glas unei nemulţumiri abia şoptite sau abordate în discuţii marginale faţă de gesturi ale administraţiei bisericeşti care trădau auto-suficienţă administrativă, infailibilitate discursivă, goană după bani.Criza de imagine a Bisericii a adus în lumină criza administrativă a acesteia. În momentul protestelor s-a întâmplat ceva. O dată cu răbufnirea societăţii civile, o parte a laicatul ortodox s-a arătătat îngrijorat de problemele interne ale administraţiei Bisericii. Preoţi cu nume şi o statură publică respectabile au făcut declaraţii publice care ar fi fost de neconceput înainte de incendiul de la Colectiv. Au spus ceea ce până atunci era doar murmurat pe holurile clericale ale vieţii eclesiastice sau în discuţii private. Nu în ultimul rând, unii ierarhi, nu toţi, au simţit că ceva trebuie schimbat în felul de a fi al administraţiei bisericeşti. Lucrările Sfântului Sinod derulate în aceste zile par a fi aşezate sub semnul unei urgenţe. De obicei, lucrările au loc de două ori pe an, prima sesiune fiind în februarie sau în martie. În 2016 se pare că vor fi trei întâlniri ale Sinodului, cea dintâi fiind programată la finalul acestei săptămâni de la jumătatea lui ianuarie. La ce ne putem aştepta? Pentru moment, este greu de spus. Totul depinde cât de convingători vor fi cei al căror cuvânt are o greutate mai mare în interiorul adunării sinodale. În mod formal, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române funcţionează în jurul principiului colegialităţii episcopale. Toţi episcopii sunt egali. În afara unor abateri canonice, nici un episcop nu îi poate impune sau dicta ceva altuia. Ca într-un parlament, deciziile sunt asumate prin vot. Însă, la fel ca în Legislativul civil, în Sinod se desfăşoară un joc de putere între diverse tabere. În prezent, nici una dintre acestea nu deţine puterea absolută. Iar uneori chiar şi independenţii pot provoca răsturnări de situaţie. După incendiul de la Colectiv, Patriarhul Daniel şi Mitropolitul Ioan Selejan, Arhiepiscop al Timişoare şi Mitropolit al Banatului, au fost cei dintâi ierarhi ale căror declaraţii par a fi semnalat nevoia de îndreptare a prezenţei publice a Bisericii. Repet, chiar în cazul Preafericitului Patriarh Daniel, surprinzătoare nu a fost stângăcia acelei cereri publice de iertare pentru modul în care Patriarhia s-a raportat faţă de drama de la Colectiv, ci faptul că a făcut-o. Gestul a fost unul fără precedent. Însă, acea inadecvare tonală, liniştea care s-a aşternut la vârful ierarhiei după estomparea valului de proteste şi ieşirea la lumină a unor proaspete excese ierarhice – afişarea în noi maşini de lux sau girarea unor lucrări pseudo-ştiinţifice menite scurtării perioadei de detenţie a unor corupţi notorii – ne arată că lucrurile nu sunt clare. Meciul conştientizării încă se joacă. Probabil că pentru moment mebrilor Sfântului Sinod nu le este foarte clar ce anume trebuie îndreptat şi cum. Şi, sincer să fiu, cred că nici nu prea avea cum să le fie. E nevoie de o bună cunoaştere a problemei, de un proces de metabolizare a informaţiei, mai cu seamă atunci când adevărul este dureros, de gândirea unui plan de acţiune şi de identificarea celor mai bune mijloace de atingere a scopului propus. Aşadar, la ce ne putem aştepta? În primul rând, majoritatea episcopilor vor privi cu atenţie înspre Patriarh, Mitropoliţi şi câţiva Arhiepiscopi. Gesturile şi atitudinea acestora vor conta enorm, întrucât ele sunt cele care vor influenţa negocierile sinodale. Este foarte probabil ca o parte dintre episcopi, în special cei care sunt mai vârstnici şi care păstoresc eparhii preponderent rurale, să deplângă atacarea Bisericii şi să continue cu retorica cetăţii asediate. Acest tip de discurs este unul foarte vechi şi e greu de crezut că vor renunţa la el tocmai acum. În plus, cel mai probabil, ei chiar cred că aşa stau lucrurile. Ca atare, este de aşteptat să ceară intensificarea strategiei de baricadare în interiorul cotloanelor clericale şi să potenţeze orice discurs apăsat naţionalist, pentru a respinge o ameninţare ce vine exclusiv din afară, niciodată dinăuntru. Doar aşa îţi poţi justifica nereuşita şi rateurile. Doar că vocea acestora nu este neapărat şi cea mai puternică. De asemenea, este de aşteptat ca strategia protejării Bisericii sub vălul diminuării accesului la informaţie să pară atrăgătoare pentru mitropoliţii şi arhiepiscopii aflaţi în vârful atenţiei sinodale. În fond, uite!, acum, când apele s-au mai liniştit, de ce să le mai tulburi cu subiecte ”periculoase”? Tentaţia de a camufla ceea ce ar putea bate la ochi a fost gustată şi de mari corporaţii aflate în situaţii de criză. În cazul acestora ea a rodit în gesturi publice discrete, cuminţenie butaforică, proiecte de responsabilitate socială cu beneficii incerte. Dacă sinodalii vor opta pentru o strategie similară, îndreptarea asumată va fi mai mult una de ordin stilistic. Iar pe termen mediu şi lung aceasta va adânci criza administrativă şi de imagine a Bisericii. Evitarea strategiei acestui tip de disimulare ar putea veni cu ajutorul vocilor sinodale care au conştientizat faptul că excesele stilisticii administrative bisericeşti au intrat deja în coliziune cu mesajele de bază ale învăţăturii creştine. Aceste voci sunt cele care vor fi înţeles că revolta împotriva administraţiei bisericeşti a fost provocată de conştientizarea asimetriei dintre ceea ce creştinismul promite şi ceea ce managementul eclesiastic oferă. Sfântul Sinod are episcopi care şi-ar putea convinge colegii să accepte un proiect de îndreptare administrativă a Bisericii şi de corectare a prezenţei sale publice. Valurile au scăzut, dar apele sunt tulburi. Subiectul comportamentului administraţiei bisericeşti a rămas viu atât în mass-media, cât şi în reţelele sociale. Îl vezi pulsând în anecdotica comentariului cotidian. Sondajele vorbesc de la an la an de scăderea încrederii în Biserică. Din ce în ce mai mulţi oameni, în speciali tinerii, îşi confecţionează o ortodoxie-protestantă sau un sincretism magico-religios, refugiindu-se din calea unui clericalism pe care îl percep ca fiind autist şi contondent. În plus, fenomenul este însoţit şi de creşterea numărului celor care nu doar ocolesc o relaţie dificilă cu Biserica, ci sunt de-a dreptul revoltaţi de simpla ei existenţă. Dezamăgirea părinţilor a germinat furia copiilor. Spaţiul public aşteaptă să vadă dacă Sfântul Sinod a înţeles că e nevoie de echilibrarea activităţilor Bisericii. Că accentuarea excesivă a lucrării ziditoare s-a făcut cu preţul diminuării calităţii celorlalte lucrări ale Bisericii. Că pastoraţia ortodoxă are nevoie de preoţi conştienţi de faptul că misiunea lor este una terapeutică, nu judicativă. Că oamenii caută călăuze pe drumul Emausului interior, nu vameşi, controlori şi manageri. Că lucrarea catehetică are nevoie de o urgentă ameliorare şi că Patriarhia nu poate să mai gireze prin pasivitate procesul nefuncţional al Ministerului Educaţiei de validare a manualelor de religie. Că anul 2016 ar putea fi nu doar ”anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin-ortodox”, ci şi anul în care Sinodul chiar a restabilit în duhul Adevărului şi al libertăţii legătura dintre învăţătura tradiţiei Sfinţilor Părinţi şi credincioşi. Că laicatul aşteaptă de la ierarhi nu doar fast liturgic, ci şi kenoză părintească sau smerenie fraternă. Că lucrarea socială a Bisericii are nevoie şi de o bună promovare, nu doar de o hărnicie grăbită care uită că a comunica eficient înseamnă a împărtăşi celorlalţi ceea ce pentru ei ai dăruit. Dacă aceste subiecte nu vor fi abordate cu atenţie şi cu simplitatea inimii de membrii Sfântului Sinod, chestiunea nu va fi dacă se vor mai confrunta ierarhii cu proteste, ci când. Iar chipul protestantului colectiv va purta semnele indiferenţei ierarhice din care s-a născut. Autor: Andrei Gaitanaru Sursa: www.culte.ro Contor Accesări: 1546, Ultimul acces: 2026-10-17 22:10:02
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
