Telegramă la moartea lui Oswaldo Paya şi Harold Cepero - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Telegramă la moartea lui Oswaldo Paya şi Harold Cepero

[2012-07-25]
Papa Benedict al XVI-lea a trimis o telegramă Cardinalului Jaime Lucas Ortega y Alamino, Arhiepiscop de San Cristobal de la Habana, Cuba, pentru accidentul din 22 iulie în urma căruia au murit Oswaldo Paya Sardinas, fondatorul Mişcării de Eliberare Creştină şi câştigător al Premiului Sakharov din 2002, şi Harold Cepero Escalante, liderul secţiunii de tineret a mişcării, alţii câţiva fiind răniţi.
Telegrama a fost transmisă prin Arhiepiscopul Giovanni Angelo Becciu, substitut pentru afacerile generale ale Secretariatului de Stat, care a fost Nunţiu Apostolic în Cuba între 2009 şi 2011. Aflând despre "tragicul incident", Papa îi cere Cardinalului Ortega y Alamino să transmită familiilor victimelor "condoleanţele sale şi solidaritatea spirituală. În acelaşi timp se roagă Domnului ca cei răniţi să îşi revină complet."
Telegrama continuă: "Sfântul Părinte ridică de asemenea rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu pentru odihna veşnică a celor decedaţi şi cere mângâiere şi tărie pentru cei care, în acest timp trist, îşi plâng pierderile ireparabile. [...] Invocând-o pe Nuestra Senora de la Caridad del Cobre, Sfântul Părinte împarte binecuvântarea sa apostolică drept semn de credinţă şi speranţă în Isus Cristos, Răscumpărătorul omenirii."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 853, Ultimul acces: 2026-10-23 03:30:05