Slujire Arhierească în Parohia Buna Vestire din Deva - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Slujire Arhierească în Parohia Buna Vestire din Deva

[2012-03-20]
În a treia Duminică din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, numită şi Duminica Sfintei Cruci, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul “Buna Vestire” din Municipiul Deva, potrivit episcopiadevei.ro.
În cuvântul său de învăţătură Preasfinţitul a pus în evidenţă relaţia care există între Post şi Cruce, spunând că postul adevărat este o răstignire a morţii pe care patimile şi păcatele o aduc în sufletele noastre. Aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos prin Cruce a nimicit moartea, tot astfel şi creştinul este chemat ca prin însuşirea modului de postire propus de Biserică să omoare moartea care a pătruns în suflet, ridicând crucea pe umerii săi şi purtându-o pe calea lepădării de sine până pe Golgota cea duhovnicească, acolo unde va fi întâmpinat de Mântuitorul Cel răstignit, mort şi înviat, care îl va umple de viaţa cea nouă, deplin îndumnezeită, care izvorăşte din Crucea Sa, a mai spus Preasfinţitul.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Şortan Emil a primit din partea Preasfinţitului rangul de iconom stavrofor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 18945, Ultimul acces: 2026-10-21 17:39:13