Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan cinstiţi la Galaţi[2012-01-31]Spitalul de Urgenţă pentru copii „Sf. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan” este primul spital din judeţul Galaţi căruia i-au fost rânduiţi ocrotitori spirituali. De ziua hramului, în capela amenajată în incinta spitalului a fost oficiată Sfânta Liturghie, după care, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, alături de un sobor de preoţi, a săvârşit Taina Sfântului Maslu, în prezenţa cadrelor medicale şi a copiilor pacienţi, potrivit TRINITAS TV.Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a vorbit despre Taina Sfântului Maslu arătând că cele două laturi ale terapiei, partea medicală şi spirituală, fac parte din grija noastră a tuturor pentru sănătate, potrivit Radio TRINITAS. Cu acest prilej, ierarhul Dunării de Jos a oferit daruri tuturor copiilor care au participat la Sfântul Maslu. După slujirea liturgică, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu preoţii slujitori, au vizitat şantierul viitoarei capele din curtea spitalului şi saloanele. Spaţiile vizitate au fost binecuvântate cu agheasmă iar cei suferinzi au fost unşi cu untdelemn sfinţit. La final a fost săvârşită şi o slujbă de pomenire a cadrelor medicale şi a tuturor ostenitorilor Spitalului de Copii din Galaţi, trecuţi la Domnul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1754, Ultimul acces: 2026-10-19 15:06:09
|
Timp total: 0.03s...
[]:1