Hramul Sfinţilor Trei Ierarhi în Parohia Foleştii de Jos din Arhiepiscopia Râmnicului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hramul Sfinţilor Trei Ierarhi în Parohia Foleştii de Jos din Arhiepiscopia Râmnicului

[2012-01-31]
Luni, 30 ianuarie, când Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Sfinţii Trei Ierarhi şi Mari Dascăli ai creştinătăţii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, un sobor de preoţi în frunte cu Părintele paroh Dumitru Diaconu, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” din comuna Tomşani, satul Foleştii de Jos, judeţul Vâlcea, care şi-a sărbătorit hramul, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.
După Sfânta Liturghie, Părintele Dumitru, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a istorisit viaţa şi activitatea Sfinţilor Trei Ierarhi, îndemnându-i pe creştini să-i urmeze în smerenie şi sfinţenie pentru mântuirea sufletelor lor.
După slujbă toţi credincioşii prezenţi la sărbătoare s-au bucurat duhovniceşte împreună cu părinţii slujitori la o tradiţională agapă frăţească.
La slujba hramului au participat, autorităţile locale, preoţi şi numeroşi credincioşi din comună şi din parohiile învecinate.
Scurt istoric
Biserica cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” din comuna Tomşani, satul Foleştii de Jos, judeţul Vâlcea, a fost construită din zid la sfârşitul secolului al XIX-lea. Între anii 1956-1957 a fost renovată la iniţiativa preotului Dumitru Diaconu cu sprijinul enoriaşilor parohiei, iar între anii 1977-1979, în urma degradărilor majore cauzate de cutremurul din 4 martie 1977, a fost consolidată din temelie. Lucrările de reconstrucţie au fost realizate cu sprijinul enoriaşilor sub conducerea directă a preotului paroh Ion Găman şi au constat din: zidărie, pictură, învelitoare din tablă galbanizată, bucătărie, prăznicar şi împrejmuire. Pictura murală a fost realizată din nou în tehnica „a fresco” de către pictorul Dinu Petre din Bucureşti, în anul 1978. La 28 ianuarie 1979 a fost resfinţită de către PS Gherasim Piteşteanul, Arhiereu – Vicar al Episcopiei Râmnicului. În anul 2008, părintele Dumitru Diaconu, nepotul fostului preot slujitor Dumitru Diaconu (paroh 1930 – 1976), a efectuat lucrări de restaurare a picturii, încălzire centrală, împrejmuire cu gard din piatră şi fier forjat şi de amenajare a cimitirului parohial. Pe data de 19 octombrie 2008, biserica a fost resfinţită de către PS Gherasim Cristea, astăzi Arhiepiscopul Eparhiei Râmnicului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3335, Ultimul acces: 2026-10-19 15:06:23