Congres internaţional la Iaşi[2005-06-01]În Aula Magna a Seminarului din Iaşi s-a desfăşurat în perioada 1-2 iunie Congresul Internaţional "Adevăr şi moralitate în spaţiul public", organizat de Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi Universitatea Catolică a Americii din Washington. Deschiderea congresului, aflăm de pe Ercis.ro, a avut loc miercuri, 1 iunie, ora 8.30. Printre invitaţi s-au aflat PS Petru Gherghel, Episcop al Diecezei de Iaşi, şi IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Auditoriul a fost compus din preoţii profesori de la Institutul Teologic şi din oraşul Iaşi, oaspeţi din partea Bisericii Ortodoxe, persoane consacrate, surori, seminarişti şi credincioşi laici.În deschiderea congresului a vorbit PS Petru Gherghel. Excelenţa sa a redat un fragment din Scrisoare întâi către Corinteni, în care este binecuvântat Dumnezeu pentru lucrările sale minunate realizate în creaţie. Episcopul i-a salutat pe organizatorii şi pe oaspeţii acestui congres, apreciind iniţiativa, în perspectiva înţelegerii misterului legăturii omului cu Dumnezeu. În cursul dimineţii au fost prezentate mai multe conferinţe, pe parcursul a câte 20-25 minute, cu o mică pauză la 10.15. După amiază au fost prezentate alte trei conferinţe, iar după o scurtă pauză s-a desfăşurat o masă rotundă. Primul care a susţinut o conferinţă a fost IPS Ioan Robu, pe tema "Biserica Catolică şi noua Europă". Punctul de plecare a fost scrisoarea papei Ioan Paul al II-lea: Ecclesia in Europa. IPS Daniel Ciobotea, Mitropolit ortodox al Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent la manifestare printr-un delegat al său, pr. arhimandrit Varlaam Merticariu. Acesta a conferenţiat pe tema raportului dintre Biserica Ortodoxă şi noua Europă. După o scurtă pauză, congresul a continuat cu prezentarea mai multor conferinţe. PS Petru Gherghel a vorbit despre "Vestirea şi trăirea adevărului despre om, astăzi. Dreptul şi datoria Bisericii". Bogdan Tătaru-Cazaban, consilier prezidenţial pentru Cultură şi Culte (Bucureşti), a prezentat conferinţa "Adevărul credinţei şi etica dialogului în construcţia culturală a Europei". "Etica adevărului în dialogul dintre filozofie, teologie şi ştiinţă" a fost tema conferinţei prezentate de pr. prof. Vili Dancă. Ultima cuvântare din cursul dimineţii a fost susţinută de pr. prof. George McLean din Washington, SUA. Tema expunerii sale a fost: "Adevăr, bine şi moralitate". După pauza de prânz, la ora 15.00, dezbaterile au fost reluate. Moderator a fost pr. Ştefan Lupu. Prima conferinţă a aparţinut părintelui Edward McLean, de la West Hartford (SUA), şi a purtat titlul: "Identitatea spirituală ca realitate adevărată". Oaspetele din Ucraina, dr. Yuriy Pidlisny, a continuat cu tema "Adevăr, valoare şi proliferarea drepturilor". Ultimul conferenţiar al primei zile de dezbateri a fost prof. Osman Bilen, venit din Izmir, Turcia. Prezenţa sa a constituit o prezenţă inedită la congres, fiind musulman. Tema prezentată a fost "Etica ecologică şi relaţia sa cu adevărul". Lucrările primei zile au continuat cu o masă rotundă coordonată de pr. Lucian Farcaş, în cadrul căreia au fost aprofundate temele tratate de conferenţiari. www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20050604 Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 3254, Ultimul acces: 2026-10-20 08:36:59
|
Timp total: 0.04s...
[]:1