Botezul Domnului

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Botezul Domnului

[2008-01-12]

pr. Anton Dancă

La apele Iordanului, sfântul Ioan Botezătorul predica "metanoia", convertirea, acea revoluţie în raţiune de schimbare a mentalităţii faţă de conceptul păcatului, ca să se poată intra într-o lume nouă: în împărăţia lui Dumnezeu care este aproape.

Isus coboară în apă, împreună cu mulţimea de păcătoşi, ca să se boteze.

Faptul că Isus a fost botezat de Ioan a creat probleme destul de serioase primei comunităţi creştine. Avea Isus trebuinţă de botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor? Doar Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, asemenea nouă în toate, afară de păcat... Pe de altă parte, acest botez, nu dă oare o notă de superioritate Botezătorului faţă de Isus?

Fragmentul evanghelic rezolvă ambele probleme foarte bine, dacă le pătrundem cu un cuget curat.

Ioan Botezătorul vrea să-l oprească pe Isus, socotind o cinste pentru sine de a fi botezat de Isus şi acceptă să-l boteze numai după ce Mântuitorul îl lămureşte că acest lucru este necesar "ca să se împlinească toată dreptatea". Expresia biblică de "împlinire a dreptăţii" echivalează cu în a se conforma cu ceea ce Dumnezeu vrea, în a accepta planul său. Şi Dumnezeu vrea ca Mesia, Regele divin, să fie slujitorul său prin excelenţă, care să se jertfească pentru toţi în umilinţă şi taină (cf. Is 53).

În al doilea rând, botezul, pe care Isus îl primeşte, nu este numai un botez de pocăinţă, fiindcă el nu avea nici umbră de păcat, ci un act de profundă smerenie şi suferinţă, menit să pună în evidenţă misterul de iubire al Preasfintei Treimi, glasul Tatălui care spune: "Acesta este Fiul meu iubit". Prezenţa Duhului Sfânt sub chip de porumbel care coboară din nou pe pământ, ca la începutul creaţiei, când plutea deasupra apelor, dându-le forţa de germinaţie a vieţii, a ceva similar cu viaţa lui Dumnezeu, arătând începutul unei noi creaţii...

Când Duhul Sfânt a coborât asupra Fecioarei Maria la Nazaret, ea l-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu în făptură omenească, fără nici un merit al ei, ci printr-un privilegiu unic. Acum, când Duhul Sfânt coboară asupra lui Isus, datorită meritelor sale, datorită smereniei sale, în trupul său omenesc se zămisleşte "trupul mistic", Biserica, făptura cea nouă: "Coloana şi temelia Adevărului" (LG).

Şi nu în ultimul rând, atât glasul Tatălui, cât şi prezenţa Duhului Sfânt asupra Fiului iubit, îl investesc pe acesta cu o întreită misiune: de profet, preot şi rege, spre a ne desăvârşi noua creaţia.

Pentru aceasta Tatăl a mărturisit numai după botez şi coborârea Sfântului Duh despre Isus că este "Fiul său preaiubit în care îşi află toată bucuria", fiindcă Isus numai prin botez îşi asumă calitatea de "slujitor al lui Iahve". Prin naşterea din peştera săracă nu şi-a asumat această misiune? Ba da, dar numai prin botez viaţa sa devine activă în mod responsabil pe bază de dreptate, de Fiu, de Fiu al omului, care îmbrăţişează crucea. Umilinţa botezului este "crucea sufletului"; fără această umilinţă acceptată cu responsabilitate pentru "dreptate", nu ar fi fost posibil "botezul sângelui" de pe Calvar. Crucea lui Dumnezeu Tatăl este însăşi iubirea sa, sau, după cum spunea J.J. Rouseau: "Iadul lui Dumnezeu este iubirea", ea îl constrânge să inventeze cu înţelepciune nemărginită instrumentele mântuirii

În cea de-a doua lectură (Fap 10,34-38), sfântul apostol Petru pune toată activitatea lui Isus, toată opera mântuirii, pe seama botezului lui Isus la apele Iordanului, fiindcă aici Dumnezeu l-a uns cu Duhul Sfânt în timp, în istorie şi cine dă mărturie despre Isus devine el însuşi o făptură nouă.

Petru, ca o componentă de bază a Bisericii, prezentându-se în casa centurionului Corneliu ca purtător al cuvântului lui Dumnezeu, prezenţa sa face ca şi asupra acestui păgân să coboare Duhul Sfânt, aşa cum prezenţa preacuratei Fecioare Maria la verişoara sa face ca Elisabeta să se umple de Duhul Sfânt. Datorită prezenţei Duhului Sfânt Petru trage această concluzie plină de credinţă: Dumnezeu nu are preferinţă faţă de persoane, adică nu face distincţie între popoare sau culoarea pielii, fiindcă toţi sunt creaţi de el printr-un act de iubire. Pe baza acestei credinţe în iubirea lui Dumnezeu faţă de orice om, Petru îl vesteşte pe Isus şi păgânilor, fiindcă Isus este "Slujitorul lui Iahve", asupra căruia rămâne Duhul primit la botez, şi datorită căruia Tatăl poate spune şi despre Corneliu: "Iată-l pe slujitorul meu în care sufletul meu îşi găseşte toată bucuria".

Vom înţelege mai bine începutul unei lumi noi la botezul lui Isus, din faptul că teofania aceasta nu este rodul unei întâmplări, ci chipul lui Cristos a fost schiţat de Tatăl în figura "slujitorului suferind" cu secole înainte, fiindcă iniţiativa aparţine întotdeauna iubirii şi el ne-a iubit cel dintâi şi ne-a ales în Cristos să-i purtăm chipul său, chipul iubirii, aşa cum ne-o prezintă prima lectură (Is 42,1-4.6-7).

Acest episod reprezintă primul cânt, dintre cele patru, dedicate "slujitorului suferind".

De ce a preferat Tatăl să-şi arate iubirea, caritatea, faţă de noi în persoana slujitorului suferind? "Smerenia şi suferinţa au fost preferate oricăror alte procedee deoarece sunt cele care nu înşală, care nu pot să înşele, care nu permit îndoieli, care certifică identificarea şi sugrumă în faşă orice bănuială", spune N. Steinhardt (Dăruind vei dobândi, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1994, p. 162).

Misiunea slujitorului suferind este dublă: reînnoirea alianţei încheiate de Iahve cu Israelul şi de a readuce în patrie pe cei exilaţi, ca aici să-şi trăiască adevărata religie în mijlocul naţiunilor păgâne, fiindu-le lumina adevăratei credinţe.

Cu acest slujitor începe o lume nouă, o nouă creaţie, fiindcă Iahve spune: "Eu te-am făcut", cu referire la primul om; începe o nouă ordine socială, morală şi religioasă, fiindcă:

a) "orbii" - adică păgânii, îşi vor deschide ochii pentru Revelaţie;

b) "prizonierii" - adică israeliţii, se vor elibera din lanţurile exilului, dubiilor şi echivocurilor în care trăiesc.

Cum îşi va duce slujitorul suferind opera încredinţată la bun sfârşit?

Însărcinat să ducă la toate popoarele dreptatea, adică "tora" sau doctrina revelată, el va uni împreună prerogativele regale, profetice şi sacerdotale cu cea mai profundă umilinţă şi simplitate:

a) ca "rege" va stabili dreptatea pe pământ, adică activitatea de mântuire la toate popoarele:

b) ca "preot" va trebui să-şi facă datoria de rege în conştiinţa ca, pe cei cărora le-a dat dreptatea, să-i ofere lui Dumnezeu ca pe un "prinos de bună mireasmă" şi

c) ca "profet" trebuie să fie purtătorul de cuvânt al voinţei lui Dumnezeu cu multă răbdare în mijlocul tuturor popoarelor.

Rege, preot şi profet într-un minunat contrast cu regii, preoţii şi profeţii timpului său fără parade militare, fără aclamaţii şi aplauze, fără formalităţi omeneşti de convenienţă.

Toate acestea vor deveni realitate datorită unui dinamism din internul slujitorului, provocat de Spiritul lui Iahve.

Asistăm la această acţiune a lui Iahve asupra slujitorului său la Iordan şi pe Tabor, apoi asupra "trupului său mistic" la Rusalii, când face din Biserică cu adevărat o lume nouă spre "luminarea neamurilor" (cf. Commento della Bibbia Liturgica, Ed. Paoline, Roma 1981, p. 597-598).

Acest botez, început în apele Iordanului, îşi va găsi desăvârşirea pe Calvar: în moartea pe cruce, îngropare, înviere, înălţare şi şedere de-a dreapta Tatălui, ca să mijlocească veşnic pentru lumea cea nouă.

Scena botezului culminează cu o teofanie: Cerul se deschide, ceea ce înseamnă că lumea divină erupe în lumea umană a lui Isus şi prin el asupra întregii istorii, că prin el se inaugurează împărăţia Tatălui. Pentru acest motiv Tatăl îşi găseşte în Fiul toată bucuria, fiindcă prin el ne găseşte pe noi, ca să ne împartă acel "dnamis" sau "pleroma dumnezeirii", pe Duhul Sfânt, care formează comuniunea sfinţilor, fiindcă "Porumbelul", sub forma căruia s-a arătat Duhul Sfânt, a fost şi este, încă de la Noe, semnul păcii dintre Cer şi pământ, dintre naţiuni şi oameni. Cerul se deschide, nu ca o cetate care se predă în mâinile duşmanului, ci ca una care îşi deschide porţile ca să intre Împăratul măririi în fruntea noii creaţii.

Să ne deschidem inima, cerul sufletului nostru, spre a da mărturie despre iubirea divină a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh în care am fost botezaţi.

Participând la Jertfa Euharistică, participăm la memorialul botezului lui Isus Cristos, nu numai cel de pe Calvar, ci şi la cel de la Iordan, fiindcă, în timp ce preotul spune "în persoana lui Isus Cristos": "Acesta este trupul meu... ", Tatăl din cer confirmă: "Acesta este Fiul meu". Dacă Tatăl îşi găseşte toată bucuria în actul de smerenie al Fiului său jertfit pe altar, să ne cercetăm dacă şi noi trăim botezul nostru prin Euharistie, devenind cu adevărat fraţi ai lui Cristos, fii ai Tatălui şi moştenitori ai Spiritului lui Dumnezeu...

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 2032, Ultimul acces: 2026-10-17 20:38:34

Timp total: 0.04s...

[]:1