Moaştele Sf. Dimitrie cel Nou la Catedrala Mitropolitană din Bucureşti: PS Paisie Sinaitul explică ce munţi mută credinţa[2024-04-14]de Ştefana Totorcea„Expresia mută munţii atribuită credinţei nu trebuie neapărat înţeleasă în sensul strict al cuvântului”, a spus Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul duminică, la Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon” – Nou din Bucureşti. Liturghia în acest sfânt lăcaş a făcut parte din programul pelerinajului cu moaştele Sf. Dimitrie cel Nou în Protoieria Sector 4 Capitală. Ierarhul a vorbit despre evanghelia vindecării copilului lunatic al unui tată care era slab în credinţă şi despre credinţa la fel de slabă a apostolilor, cărora Hristos le-a spus: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar şi veţi zice muntelui acestuia: Mută-te!, se va muta şi nimic nu vă va fi cu neputinţă”. „Astăzi, chiar şi munţii pot fi mutaţi prin mijloace tehnice mult mai uşor decât înainte. Dar puterea pe care o are credinţa în viaţa unui om, nu poate fi egalată cu nimic altceva!” a spus Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul. Al treilea popas din pelerinajul cu moaştele Sf. Dimtrie cel Nou desfăşurat duminică, 14 aprilie 2024, în Protoieria Sector 4 Capitală a fost la Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon” – Nou, unde PS Paisie Sinanitul a oficiat Sf. Liturghie. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu „Sf. Maxim Mărturisitorul, în Filocalie, are un cuvânt din care înţelegem că munţii pe care i-a avut în vedere Domnul Hristos când a spus că pot fi mutaţi prin credinţă, sunt altfel decât sunt munţii cei de piatră.” „Sunt munţi de răutate, munţi de nepăsare, munţi de îndoială, munţi de necredinţă, sunt piedicile care stau în faţa noastră când e vorba să ne apropiem de Dumnezeu. Domnul Hristos a vrut să spună că este vorba de o credinţă lucrătoare, de o credinţă care face lucruri mari, nu doar o credinţă declarativă, de moment”, a continuat episcopul vicar patriarhal. Dragostea e mai mare decât credinţa, dar se bazează pe ea PS Paisie Sinaitul explică ce munţi mută credinţa în predica rostită duminică, 14 aprilie 2024, la Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon” – Nou din Bucureşti. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu Ierarhul a mai menţionat un loc din Sf. Scriptură unde este menţionată credinţa care „mută munţii”: „De-aş avea credinţă atât de multă încât să mut şi munţii – dar dragoste nu am, nimic nu sunt”, scrie Sf. Ap. Pavel. „Acolo unde nu este dragoste între noi nu este ucenicie adevărată faţă de Hristos, oricâtă credinţă am crede că avem!” a subliniat Preasfinţia Sa. „Aceasta este valabil pentru toţi: şi clerici şi credincioşi, în familie, în societate, oriunde. Dacă noi credem că suntem oameni duhovniceşti, credincioşi şi că împlinim poruncile lui Hristos, dar nu avem dragoste între noi, ci ne dispreţuim, ne sfidăm şi ne rănim între noi, nu suntem ucenici ai lui Hristos!” „Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este mai mare decât credinţa, numai că ea, iubirea, nu poate exista cu adevărat decât acolo unde este credinţa cea adevărată”, a avertizat episcopul vicar patriarhal. „Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ne înmulţească şi nouă credinţa care să mute munţii păcatelor, ai greutăţilor şi suferinţelor din vieţile noastre şi să ne dăruiască puterea rugăciunii şi a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri, spre slava lui Dumnezeu şi a noastră mântuire!” a încheiat Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul. Istoricul catedralei „Sf. Spiridon” – Nou Ierarhul a vorbit şi despre istoria Catedralei Mitropolitane „Sf. Spiridon” – Nou, în contextul popasului de duminică al moaştelor Sf. Dimitrie cel Nou, purtate în procesiune prin mai multe comunităţi din Sectorul 4 al Capitalei. „Traversând istoria, cu greutăţi şi nenumărate încercări, această frumoasă catedrală aminteşte de vechea mănăstire domnească închinată Sf. Ier. Spiridon, făcătorul de minuni, înălţată pe acest loc la anul 1766 de către domnitorii Scarlat Grigorie Ghica şi Alexandru Ghica”, a spus ierarhul. Părintele Vicar Administrativ Patriarhal Ionuţ Corduneanu a amintit că duminică, 14 aprilie 2024, a fost a doua oară când moaştele Sf. Dimitrie cel Nou au fost aduse la Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon” – Nou din Bucureşti. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu „Actuala biserică, construită în 1852-1858, a suferit de-a lungul timpului numeroase stricăciunii: afectată de cutremure, de bombardamente, de lucrările la magistrala metroului, a fost reparată în mai multe rânduri.” Preasfinţia Sa a amintit de cele mai recente şi importante lucrări realizate la sfântul locaş, sub coordonarea Părintelui Ionuţ-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, şi a Arhim. Veniamin Goreanu, astăzi Episcop al Basarabiei de Sud. „Mulţumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea pe care a adus-o din nou asupra bisericii noastre prin prezenţa, la Sf. Liturghie, după 16 ani, a moaştelor Sf. Dimitrie cel Nou. Mulţumim Preasfinţitului Părinte Paisie Sinaitul pentru că din nou, după mai puţin de o jumătate de an, este în mijlocul nostru”, a spus Părintele Ionuţ-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, la final. Pelerinajul cu moaştele Sf. Dimtirie cel Nou continuă duminică în Sectorul 4 al Bucureştilor. Pelerinajul cu moaştele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, în toate protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor este organizat în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaştelor sale la Bucureşti. Acest eveniment istoric a fost înscris în Calendarul Ortodox, cu pomenire în data de 13 iulie, iar prima lui sărbătorire va avea loc anul acesta, când la Catedrala Patriarhală din Bucureşti este prevăzut un program liturgic deosebit şi o procesiune cu moaştele sfântului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 239, Ultimul acces: 2026-10-19 15:38:11
|
Timp total: 0.05s...
[]:1