Interviu cu Gabriel Ivanov, soţul Alexandrei, căreia i-a fost dedicată ediţia 2024 a Marşului pentru viaţă

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Interviu cu Gabriel Ivanov, soţul Alexandrei, căreia i-a fost dedicată ediţia 2024 a Marşului pentru viaţă

[2024-04-05]

de Ştefana Totorcea

Revista Pentru Viaţă, editată de Studenţi pentru viaţă şi România pentru viaţă, include, în ediţia din acest an, un interviu cu Gabriel, soţul Alexandrei Ivanov, plecată la Domnul cu şase luni în urmă, în împrejurări dramatice. Ediţia din acest an a Marşului pentru viaţă a fost dedicată memoriei ei.
Alexandra Ivonov s-a mutat la cele veşnice la vârsta de 25 de ani, după o sarcină oprită din evoluţie care nu a fost tratată la timp de medicii Maternităţii din Botoşani. I-a lăsat în urmă pe soţ, Gabriel, şi alţi trei copii. Alexandra se număra printre organizatorii Marşului pentru viaţă din localitatea ei şi ajuta tinerele în criză de sarcină de când era în liceu.
Când uităm să fim oameni, viaţa nu mai are prioritate: Interviu cu Gabriel Ivanov
Aţi fost căsătoriţi şapte ani; vă rugăm să ne vorbiţi, la început, despre modul ei de a fi.
Pe Alexandra am cunoscut-o în cadrul unei activităţi ATOR (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români) – filiala Botoşani.
Ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit asupra ei a fost faptul că avea o bucurie pe chip pe care nu o pot descrie în cuvinte, dar în mod cert nu acea bucurie pe care o ştim cu toţii.
Nu era ceva de moment, sau o entuziasmare, ci parcă se bucura cu toată fiinţa de acele momente.
Gabriel Ivanov a fost cucerit de bucuria permanentă pe care Alexandra o iradia. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel
Apoi, pe parcursul timpului, am constatat că acea stare de bucurie şi de blândeţe, dar totodată şi de implicare totală în activităţile ATOR-ului, era de fapt o stare naturală a ei, ceea ce m-a uimit, deoarece greu întâlneşti o persoană care în majoritatea timpului să aibă un tonus mereu bun, o stare bună, indiferent câtă muncă implica o anumită activitate.
Un exemplu ar fi faptul că, printre activităţile pe care le desfăşuram împreună cu mai mulţi tineri din cadrul ATOR-ului (cu care am ţinut legătura până în ziua de azi, cu unii devenind rude, botezându-ne copiii), Alexandra s-a gândit că o activitate frumoasă ar fi să mergem cu sendvişuri şi cu ceai la oamenii străzii, lucru destul de anevoios ţinând cont că nu aveam nici fonduri, nici maşină (doar ocazional, când se oferea cineva).
Gabriel şi Alexandra s-au îmbrăcate în costum popular la cununie. Au fost prezenţi numeroşi membri ATOR, precum şi Arhim. Nicodim Petre, care le oferă îndrumare spirituală membrilor ATOR. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel
Pentru o lungă perioadă de timp, ne-am ocupat de acest lucru, ceea ce implica o adevărată desfăşurare de forţe, unii mergeau şi strângeau bani de la tinerii care se ofereau să doneze pentru proiect, alţii cumpărau pâine şi ce mai era necesar, alţii le pregăteau, iar apoi mergeam pe jos prin toate zonele. Dar pe toate aceste lucruri le făcea cu bucurie şi cu drag.
Ce a însemnat pentru ea implicarea pro- viaţă? Vă rugăm să povestiţi şi unele cazuri concrete, dar şi atitudinea ei în acest domeniu.
Ca şi la celelalte activităţi, aşa şi în cazul departamentului Pro Vita, coordonat de doamna preoteasă Anamaria Macuc şi de părintele Marian Macuc, care ne-au devenit mai apoi naşi de cununie: când era ceva de făcut, era mereu prezentă, uneori ducând flori, împreună cu alte fete, mamelor din Maternitate (la 8 Martie sau de Buna Vestire), ori la împărţit pliante cu materiale informative despre sarcină şi despre cum pot fi ajutate femeile aflate în criză de sarcină, sau când era nevoie de dus alimente unor mame care aveau nevoie de sprijinul Pro Vita.
Alexandra Ivanov se implica în organizarea Marşului pentru viaţă de la Botoşani, fiindcă era implicată trup şi suflet şi în salvarea mamelor şi copiilor fără sprijin: când era în liceu, şi-a convins părinţii să acorde găzduire un fete de vârsta ei care născuse un copil. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel
Mergând odată Alexandra la un centru maternal, a întâlnit acolo o fată care era de vârstă apropiată cu ea, care avea un băieţel nou-născut. A fost aşa de impresionată de acea fată, care a preferat să stea în centrul maternal decât să renunţe la copil, încât s-a oferit să îi boteze ea copilul.
Iar apoi Alexandra a făcut împreună cu părinţii ei toate demersurile necesare ca acea fată să vină împreună cu copilul ei în casa părinţilor unde locuia şi ea.
Alexandra şi Gabriel aveau trei copii născuţi. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel
A continuat să stea cu Alexandra şi părinţii ei până ce a terminat liceul şi s-a angajat, iar apoi s-a căsătorit.
Cum vedea familia? Cum aţi încercat, în aceşti ani în care aţi fost împreună, să construiţi familia dumneavoastră?
Sursa bucuriei ei a fost credinţa în Dumnezeu şi, implicit, apropierea de Biserică. Pe aceste valori am construit noi familia noastră. Prin faptul că vedea familia ca fiind cel mai înalt ideal, nu avea o menire mai mare decât de a fi mamă. Nu se plângea niciodată în legătură cu copiii, ci gestiona totul, deoarece asta era ceea ce îşi dorea, pentru noi copiii fiind o altă sursă de bucurie.
Familia era totul pentru Gabriel şi Alexandra Ivanov. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel
De multe ori, fete apropiate ei sau prietene, văzând naturaleţea şi simplitatea cu care făcea totul, îi spuneau: „Când te văd pe tine cum eşti cu copiii, parcă îmi dai şi mie curaj!”
Ce credeţi că le spune ea, de la Dumnezeu, unde se află, copiilor care au rămas aici, fără sprijinul ei concret?
Cred cu siguranţă că le-ar zice să aibă credinţă şi nădejde în Dumnezeu şi să se bucure!
Cei care au cunoscut-o pot confirma că era în permanenţă un om al bucuriei, o fire veselă şi realistă în aceeaşi măsură.
Ce dorinţe ar fi avut pentru viitor?
Visul nostru era să facem o casă pe terenul pe care îl aveam şi pe care începusem să facem câte ceva şi să ne bucurăm de viaţă împreună cu copiii. Alte visuri de viitor nu aveam niciunul dintre noi.
„Când uităm să fim oameni, viaţa nu mai are prioritate! Iar femeile însărcinate nu sunt altceva decât femei purtătoare de viaţă!” spune Gabriel Ivanov, soţul Alexandrei Ivanov. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel
Ce credeţi că putem face fiecare dintre noi şi întreaga societate pentru a exista mai mult sprijin pentru femeile însărcinate?
Mai mult decât a fi Oameni, nu putem face! Când nu uităm să fim oameni, atunci cu siguranţă facem ce trebuie şi când trebuie. Când uităm să fim oameni, viaţa nu mai are prioritate! Iar femeile însărcinate nu sunt altceva decât femei purtătoare de viaţă!

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 293, Ultimul acces: 2026-10-18 21:15:18

Timp total: 0.04s...

[]:1