Un dependent de jocuri de noroc şi-a prezentat mărturia preoţilor ieşeni, pentru a-i ajuta în pastoraţie[2024-03-20]de Sorin IoniţeAndrei, un tânăr din Botoşani care a fost dependent de jocuri de noroc şi care se află în abstinenţă de câţiva ani, a vorbit luni în şedinţa de lucru a Protopopiatului Iaşi 3. Tânărul le-a spus clericilor cum a rânduit Dumnezeu să lupte împotriva acestei patimi, dobândind statornicie, şi cum, la rândul lui, se oferă ca exemplu de bună practică, relatează Doxologia. Prin comunitatea de jucători anonimi pe care a fondat-o, Andrei pune la dispoziţia preoţilor pârghii de sprijin pentru pastoraţia în ceea ce priveşte cazurile de adicţii din parohii, evidente provocări ale spitalului duhovnicesc – Biserica. Andrei a relatat pe larg cum a decurs lupta sa cu dependenţa, într-un interviu publicat de Ziarul Lumina. „Eram vai de capul meu, în afara faptului că mergeam la serviciu, gândeam că şi oamenii străzii sunt mai fericiţi decât mine”, spune tânărul, recuperat cu sprijinul preotului Iulian Negru, formator şi inspector pe problemele de dependenţă (adicţii) din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor. La şedinţa de luni au participat şi reprezentanţi ai Centrului Ortodox pentru recuperarea din adicţii „Sfântul Apostol Andrei”, care îşi desfăşoară activitatea sub egida Arhiepiscopiei Iaşilor, în cadrul sediului Protopopiatului Botoşani. Tot la şedinţa lunară administrativă, preoţii Protoieriei Iaşi 3 au avut o întrevedere cu reprezentanţii ISU privind prevenirea şi stingerea incendiilor atât în perioada prepascală, cât şi cu prilejul marilor sărbători. În cadrul reuniunii, preoţii au discutat pe tema „Cunoaşterea noţiunilor de boală şi tămăduire la Sfinţii Părinţi şi aplicarea lor în pastoraţia parohială cotidiană”, prezentată de preotul Mihail Adeodatus Ungureanu de la Parohia Miroslava II. Tematicile întrunirii au fost alese în contextul Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 320, Ultimul acces: 2026-10-21 09:39:08
|
Timp total: 0.06s...
[]:1