Prahova, Mănăstirea Zamfira: Mii de persoane la întâmpinarea moaştelor Sfântului Dimitrie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Prahova, Mănăstirea Zamfira: Mii de persoane la întâmpinarea moaştelor Sfântului Dimitrie

[2024-03-11]
de Sorin Ioniţe

Peste două mii de persoane erau prezente duminică seară la sosirea moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou la Mănăstirea Zamfira, în cadrul pelerinajului istoric prilejuit de împlinirea a 250 de ani de când cinstitele moaşte se află la Bucureşti.
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a condus procesiunea spre Mănăstirea Zamfira.
„Nu de multe ori, sau poate chiar niciodată n-au fost aici atât de mulţi preoţi şi credincioşi”, a remarcat Preasfinţia Sa.
„Cinstirea de care se bucură Cuviosul Dimitrie este de fapt cinstirea pe care o arătăm lui Dumnezeu «cel minunat întru sfinţii Lui»”, a subliniat PS Timotei.
Preasfinţia Sa i-a invitat pe credincioşi să participe şi la Bucureşti, în zilele de 12-13 iulie, la sărbătorirea a 250 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Dimitrie în capitala României.
Începând cu anul 2017, Mănăstirea Zamfira a trecut printr-un proces de renovare şi urmează a fi resfinţită:
„Iată că înaintea acestui moment, Cuviosul Dimitrie cel Nou a venit să binecuvinteze mănăstirea, să aducă alinare întregii obşti şi tuturor credincioşilor din această zonă”, a spus preotul Mihail Peneş, protoiereu de Vălenii de Munte.
Cinstitele moaşte au rămas peste noapte în cadrul aşezământului monahal iar luni pelerinajul continuă către Parohiile Vărbilău 2, Mănăstirea, Valea Stâlpului, Izvoarele, Măneciu Ungureni, Nucşoara, Valea Plopului ş.a.m.d. Vezi programul integral al pelerinajului istoric.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 333, Ultimul acces: 2026-10-19 07:20:16