Arhiepiscopia Sucevei organizează un concurs de caligrame[2024-03-12]de Sorin IoniţeArhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor organizează Concursul naţional de caligrame „Cuvânt ce (se) poartă frumos”. Concursul se adresează elevilor. Scopul este dezvoltarea de competenţe generale de integrare a valorilor şi a cunoştinţelor moral-religioase în structura propriilor atitudini şi comportamente. În urma concursului va avea loc o serie de minim 5 expoziţii itinerante de caligrame, care să ilustreze valori şi atitudini, pe baza aprofundării unor texte scripturistice, patristice, sapienţiale sau a unor texte din literatura pentru copii, ce transmit valori morale şi/sau spirituale. Înscriere şi participare Participanţii vor înscrie în concurs lucrări de tip caligramă, pe suport de carton sau hârtie, format A3, realizate individual sau în echipă. Fiecare lucrare va purta un generic inspirat de textul lecturat/aprofundat/reprezentat şi o etichetă cu numele şi autorul caligramei. Lucrările vor fi trimise în colet pe adresa coordonatorului de proiect, Daniela Ceredeev, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Calea Unirii, nr. 15, Suceava, însoţite de o scurtă prezentare. Datele de prezentare vor fi transmise şi prin email, pe adresa daniela@isj.sv.edu.ro, în ziua în care se face expedierea lucrării. Perioada de înscriere şi transmitere a lucrărilor: 5 martie – 19 aprilie 2024. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 331, Ultimul acces: 2026-10-22 02:39:31
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1