Ultima zi a pelerinajului istoric cu moaştele Sfântului Dimitrie la parohiile din Prahova: Binecuvântarea ploii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ultima zi a pelerinajului istoric cu moaştele Sfântului Dimitrie la parohiile din Prahova: Binecuvântarea ploii

[2024-03-12]
de Alexandru Boboc

În a doua parte a ultimei zile de pelerinaj în Prahova, moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost purtate în procesiune în mai multe parohii. Ultima oprire a fost la Biserica „Sf. Voievozi” din Urlaţi, unde a fost oficiată Taina Sfântului Maslu.
Pelerinajul istoric cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou în Prahova a continuat, în a doua parte a zilei de marţi, cu Parohiile „Sfinţii Ioachim şi Ana”, „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfânta Muceniţă Filofteia” şi „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din Mizil, Parohiile Fântânele, Ungureni, Ceptura de Jos şi Rotari.
Mizil
În Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana” şi „Sfântul Calinic de la Cernica”, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a evocat frumuseţea lăcaşului de cult sfinţit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în urmă cu 14 ani.
„Această biserică de o mare frumuseţe ne aduce aminte de vechile biserici româneşti care se păstrează mai ales în anumite regiuni ale ţării. Întreg ansamblul din parcul oraşului reprezintă o preafrumoasă încercare de restabilire a frumuseţii şi de căutare a ei mai ales în locurile în care aceasta, în timpul regimului totalitar, s-a pierdut”.
Biserica în stil maramureşean din Mizil, 12 martie 2024. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu
Procesiunea a continuat în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, unde Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a amintit de pelerinajele asemănătoare din istoria poporului român care au fost urmate de ploi bogate.
„Ne rugăm ca Sfântul Cuvios Dimitrie să trimită prin rugăciunea sa ploi la bună vreme, să aducă roade folositoare pentru credincioşii care îl primesc cu evlavie, să răsplătească preoţilor şi tuturor celor care întâmpină cum se cuvine sărbătoarea aducerii lui la Bucureşti şi a împlinirii a 250 de ani de când moaştele lui au ajuns în cetatea Bucureştilor”, a spus Preasfinţia Sa.
„Ne rugăm ca Sfântul Cuvios Dimitrie să răsplătească şi credincioşilor, care într-un timp nefavorabil, au aşteptat şi se bucură de prezenţa moaştelor lui”.
Preotul Paroh Gheorghe Croitoru a spus că „prin ploaia aceasta vedem binecuvântarea lui Dumnezeu şi puterea sfântului către noi toţi. Ploaia aceasta pe care am cerut-o la fiecare Sfântă Liturghie vine acum cu prezenţa sfântului”.
Pelerini aşteptând pelerinajul cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, 12 martie 2024. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu
În continuare, următoarea parohie din Mizil în care au fost aduse moaştele sfântului a fost la Biserica „Sf. Muceniţă Filofteia” şi „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”, aceasta fiind una dintre cele 6 lăcaşuri de cult din Arhiepiscopia Bucureştilor care este ocrotită de Sf. Dimitrie cel Nou.
„De acum înainte, credincioşii şi preoţii îşi vor aduce aminte de popasul Sfântului Dimitrie cel Nou cum îşi aduc aminte de popasul Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeş, care a fost adusă în această zonă în anii 1930 şi 1946”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Parohia Fântânele
„În drumul Sfântului Cuvios Dimitrie prin Protoieria Urlaţi, poposim în Parohia Fântânele. Aceasta parohie ne întâmpină într-o vreme aparent neprimitoare, de ploaie şi de temperaturi mai scăzute, ne întâmpină, în schimb, cu foarte mulţi copii şi tineri care provin din această localitate”, le-a spus PS Timotei Prahoveanul credincioşilor veniţi să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou.
Ierarhul le transmis copiilor prezenţi că „Sfântul Dimitrie îi îndeamnă să fie silitori, ascultători, să fie iubitori ai cuvintelor şi poruncilor lui Dumnezeu, să nu lipsească de la Biserică şi să fie pregătiţi ca într-o zi să fie şi ei de folos altora aşa cum au fost oamenii înţelepţi pe care i-a cunoscut istoria noastră”.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a invitat copii să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou.
Copii închinându-se la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, 12 martie, 2024. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu
După Parohia Fântânele au urmat Parohia Ungureni, unde alaiul cu cinstitele moaşte a fost întâmpinat de zeci de credincioşi.
Parohiile Ceptura de Jos şi Rotari
Preotul Ionel Tănase de la Parohia Ceptura de Jos a mărturisit că în zona aceea nu a plouat din toamna anului trecut. Odată cu venirea moaştelor Sfântului Dimitrie, în această comunitate a venit şi ploaia mult aşteptată.
În Parohia Rotari, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a amintit de legătura comunităţii cu Iosif Gafton, Episcop vicar patriarhal şi Episcop eparhiot al Râmnicului şi Argeşului, care a fost preot timp de 10 ani la Rotari.
Pelerini în Parohia Ceptura de Jos la întâmpinarea moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou, 12 martie 2024. Foto credit: Radio Trinitas / Pr. Cornel Enache
„În această parohie, Iosif Gafton a ctitorit o biserică, iar părintele Gabriel Anghelineş continuă activitatea rodnică a unuia dintre predecesori dorind să construiască aici un centru social-pastoral pe care l-a aşezat sub ocrotirea Sfântului Iosif cel Milostiv”.
Preotul Paroh a mulţumit delegaţiei care a însoţit sfintele moaşte că au oprit şi în comunitatea lor, aducând binecuvântarea Sfântului Dimitrie.
Parohia Sf. Voievozi – Urlaţi
Ultima comunitate în care au fost aşezate spre închinare moaştele Sfântului Dimitrie a fost Parohia „Sf. Voievozi” din Urlaţi, unde a fost oficiată Taina Sfântului Maslu.
Înainte de slujbă, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a mărturisit credincioşilor prezenţi „bucuria celor care au întâmpinat moaştele Sfântului Dimitrie, a mulţimii de tineri şi de copii din clasele primare şi care studiază la liceu, a multor credincioşi care se bucură în mod deosebit chiar dacă vremea de astăzi nu a fost favorabilă unui astfel de pelerinaj, mulţi ne-au mărturisit că de o bună bucată de vreme în această zonă nu a plouat”.
PS Timotei Prahoveanul a amintit de pelerinajele desfăşurate în ultima sută de ani în această zonă a Arhiepiscopiei Bucureştilor: „Pelerinajele cu moaştele Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeş în anii 1932 şi 1946, respectiv în anul 2013”.
„Pentru prima dată, moaştele Sfântului Dimitrie poposesc în această zonă. Ele vin aici pentru a întări credinţa noastră, a tuturor, pentru a ne învăţa calea dreptei credinţe, pentru a ne învăţa că trebuie să căutam adevăratele modele, exemple pe care sfinţii ni le oferă întotdeauna”.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a anunţat că „în zilele de 12 şi 13 iulie la Bucureşti va fi celebrată sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie care ne aminteşte de cei 250 de ani de când se află în catedrala de pe Dealul Mitropoliei”.
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul la Taina Sfântului Maslu oficiată în Biserica „Sf. Voievozi” din Urlaţi, 12 martie 2024. Foto credit: Radio Trinitas / Pr. Cornel Enache
Pelerinajul istoric cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou va continua pe 30 şi 31 martie cu Protoieriile din Judeţul Ilfov.
Pelerinajul cu moaştele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, este organizat în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaştelor sale la Bucureşti.
Acest eveniment istoric a fost înscris în Calendarul Ortodox, cu pomenire în data de 13 iulie, iar prima lui sărbătorire va avea loc anul acesta, când la Catedrala Patriarhală din Bucureşti este prevăzut un program liturgic deosebit şi o procesiune cu moaştele sfântului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 333, Ultimul acces: 2026-10-18 18:58:01