Comentariul Papei Francisc privind Ucraina este un apel la negocieri, nu la capitulare[2024-03-09]© Mazur/catholicnews.org.uk, CC BY-NC-ND 2.0Vaticanul a declarat sâmbătă că Papa Francisc nu a vrut să sugereze că Ucraina ar trebui să se predea Rusiei atunci când s-a referit la „curajul steagului alb” într-un interviu televizat publicat recent. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a precizat că Pontiful a făcut în schimb un apel la încetarea focului şi la negocieri. Bruni a explicat că Sfântul Părinte a reluat folosirea de către intervievator a termenului „steag alb”, un simbol internaţional al capitulării, adăugând că rămâne încrezător că se poate ajunge la o soluţie diplomatică pentru „o pace dreaptă şi durabilă”, a relatat New York Times. Papa a făcut această remarcă în timpul unui interviu înregistrat luna trecută cu postul elveţian RSI. Porţiuni din interviu au fost publicate sâmbătă. Reuters a precizat că interviul va fi difuzat pe 20 martie. „Cred că cel mai puternic este cel care priveşte situaţia, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază”, a spus el, potrivit unei traduceri în limba engleză a comentariilor sale în limba italiană. „Astăzi, de exemplu”, a continuat el, „în războiul din Ucraina, sunt mulţi care vor să fie mediatori, nu? Turcia, de exemplu. Să nu vă fie ruşine să negociaţi înainte ca lucrurile să se înrăutăţească.” Pe 8 martie, preşedintele turc Tayyip Erdogan s-a oferit să găzduiască un summit între Ucraina şi Rusia pentru a pune capăt războiului. Sfântul Părinte a declarat în interviul RSI că „cuvântul «negociere» este un cuvânt curajos”. „Când vezi că eşti învins, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi”, a spus el. „Negocierile nu sunt niciodată o capitulare.” De asemenea, Pontiful a repetat oferta sa de a acţiona ca mediator între cele două ţări. În ultimele luni, Rusia a câştigat avantaj pe teren, în condiţiile în care Ucraina nu mai are muniţie şi personal, iar încercarea sa de a obţine un ajutor militar suplimentar din partea SUA a intrat în impas în Congres. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 293, Ultimul acces: 2026-10-21 19:59:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1