Patriarhul Daniel împlineşte 34 de ani de arhierie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel împlineşte 34 de ani de arhierie

[2024-03-04]
de Andrei Ursulean

În data de 4 martie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel aniversează 34 de ani de la hirotonia în Arhiereu.
A fost hirotonit Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titulatura de Lugojanul, în prima duminică din Postul Mare a anului 1990, iar trei luni mai târziu devenea Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Imagini de la momentul hirotoniei găsiţi în Galeria Foto de mai jos.
Născut în anul 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara din judeţul Timiş, Patriarhul Daniel a fost al treilea copil al familiei învăţătorului Alexe şi Stela Ciobotea.
Intră în monahism la vârsta de 36 de ani, în 1987, la Mănăstirea Sihăstria, avându-l naş de călugărie pe Părintele Cleopa Ilie. Anterior absolvise studiile doctorale de teologie la Bucureşti, sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae, şi la Strasbourg.
Ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a desfăşurat numeroase proiecte în plan pastoral, administrativ, academic şi social. Dintre acestea, amintim demersurile de consolidare şi restaurare a Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi înfiinţarea primului spital al Bisericii avizat de Ministerul Sănătăţii, Centrul de Diagnostic şi Tratament Providenţa.
În luna septembrie a anului 2007 a devenit Patriarhul României.
Construirea Catedralei Naţionale este unul din proiectele de referinţă ale Patriarhului Daniel, proiect pe care şi l-a asumat ca fiind mandat primit de la înaintaşi.
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române, se pregăteşte sfinţirea picturii în mozaic de la Catedrala Naţională, precum şi canonizarea a mai multor sfinţi români, mărturisitori în închisorile comuniste şi duhovnici renumiţi, printre care Duhovnicul Cleopa Ilie şi Părintele Dumitru Stăniloae, două dintre figurile formatoare din viaţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 313, Ultimul acces: 2026-10-22 20:46:14