Copiii de la o parohie românească din Viena au sărbătorit Ziua mamei la biserică[2024-03-06]de Andrei UrsuleanCopiii de la Parohia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din Viena au sărbătorit anticipat duminică Ziua internaţională a mamei. Intitulată „O, mamă dulce”, manifestarea a început cu un recital de poezii, în timpul căruia au fost afişate creaţiile literare ale copiilor dedicate mamelor. Temele lucrărilor au răspuns la întrebările: „Ce îmi place cel mai mult la mama mea?”, „Cel mai mult îmi place când eu şi mama?” şi „O iubesc pe mama pentru că?”. În partea a doua a spectacolului, copiii Corului „Heruvimii”, dirijat de prof. Theodore Coresi, au interpretat cântece dedicate Zilei internaţionale a mamei. „Talentaţii copii ne-au încântat atât cu melodii de neuitat, pe care mamele şi le-au amintit din vremea copilăriei lor, dar şi cu cântece din repertoriul internaţional”, au transmis pr. paroh Emanuel Nuţu. La final, copiii au dăruit mamelor trandafiri şi au luat parte la masa festivă pregătită de comunitatea parohială, împreună cu toţi ceilalţi participanţi. Biserica „Pogorârea Sf. Duh şi „Sf. Ştefan cel Mare” din Viena, situată pe strada Bruno-Marek-Allee 7b, este a treia biserică edificată de credincioşii ortodocşi români în capitala Austriei. Celelalte două sunt bisericile „La Sfânta Înviere“ şi „Sf. Apostol Andrei“, respectiv „Sf. Antonie cel Mare” şi „Sf. Ier. Andrei Şaguna”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 310, Ultimul acces: 2026-10-21 06:08:10
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1