Episcopii irlandezi îngrijoraţi legat de amendamentele constituţionale privind familia[2024-02-28]Eric Ward, CC BY-SA 2.0Vineri, 8 martie 2024, Irlanda va vota în cadrul unui referendum pentru modificarea textului Constituţiei irlandeze privind familia şi îngrijirea. Cetăţenii irlandezi vor fi chemaţi să se pronunţe asupra unei posibile modificări a articolului 41.1.1, care defineşte familia ca fiind „întemeiată pe căsătorie”, pentru a include „alte relaţii durabile”. Cea de-a doua modificare se referă la articolul 41.2 din Constituţia irlandeză, care recunoaşte în prezent că „prin viaţa sa în cadrul căminului, femeia oferă statului un sprijin fără de care binele comun nu poate fi realizat” şi că, „prin urmare, statul trebuie să se străduiască să se asigure că mamele nu vor fi obligate, din cauza necesităţilor economice, să se angajeze în muncă neglijându-şi îndatoririle de acasă”. Amendamentul propus ar elimina clauza „femeilor care stau acasă” şi ar introduce un nou articol care să recunoască „acordarea de îngrijiri, de către membrii unei familii, unii altora, datorită legăturilor care există între ei”. Într-o declaraţie publicată în 25 februarie, Conferinţa Episcopilor Catolici Irlandezi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la modificările propuse, deplângând, în special, faptul că acestea ar avea ca efect „abolirea oricărei referinţe la maternitate în Constituţie”. În ceea ce priveşte primul amendament privind familia, Episcopii au remarcat că noul text propus „diminuează importanţa unică a relaţiei dintre căsătorie şi familie în ochii societăţii şi ai statului şi este posibil să ducă la o slăbire a stimulării tinerilor de a se căsători”. „În timp ce «căsătoria» presupune un angajament public şi legal, termenul «relaţie durabilă» este învăluit în incertitudine juridică şi este deschis unei interpretări largi”, au remarcat ei. „Credem că angajamentul din căsătorie contribuie la binele comun într-un mod unic, aducând stabilitate familiei şi societăţii, şi că, în consecinţă, merită protecţia statului, care este garantată în prezent în Constituţia Irlandei.” În ceea ce priveşte amendamentul care elimină articolul 41.2 şi introduce un nou articol 42B, declaraţia arată că Constituţia irlandeză „recunoaşte deja şi caută să faciliteze alegerea mamelor care doresc în special să se ocupe de nevoile familiei şi ale casei”. „Contrar unor comentarii recente, actuala prevedere constituţională nu afirmă în mod categoric că «locul femeii este în casă». Nici nu îi scuteşte pe bărbaţi de îndatoririle lor faţă de casă şi familie.” Episcopii îşi exprimă îngrijorări similare cu privire la eliminarea termenului „acasă” din articol. Observând că „în societatea contemporană există acum o binevenită co-responsabilitate între femei şi bărbaţi pentru fiecare aspect al vieţii domestice, inclusiv pentru asigurarea îngrijirii în casă”, Episcopii sugerează că „mai degrabă decât să elimine recunoaşterea actuală a rolului femeii şi locul căminului, este de preferat şi în concordanţă cu valorile sociale contemporane ca statul să recunoască asigurarea îngrijirii de către femei şi bărbaţi deopotrivă”. „Îngrijirea, atât în interiorul, cât şi în afara căminului, se află în centrul compasiunii”, spun ei, deplângând faptul că până acum „statul nu a reuşit să recunoască financiar rolul femeilor în casă; încă o dată, nu există niciun indiciu că vor exista dispoziţii pentru remunerarea financiară adecvată a îngrijitorilor”. Potrivit Episcopilor irlandezi, amendamentul propus ar avea ca efect „abolirea oricărei referinţe la maternitate în Constituţie şi ar lăsa nerecunoscută contribuţia socială deosebită şi incalculabilă pe care mamele de acasă au adus-o şi continuă să o aducă în Irlanda”. „Actuala formulare constituţională nu împiedică în niciun fel femeile să lucreze sau să îşi ocupe locul cuvenit în viaţa socială şi publică”, insistă ei. „Ea respectă, însă, calităţile complementare şi distincte care apar în mod natural în cadrul familiei”. Prin urmare, Episcopii irlandezi reiterează: „Rolul mamelor trebuie să continue să fie preţuit în Constituţia noastră”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 312, Ultimul acces: 2026-10-18 07:01:13
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1