Întâlnindu-se cu Episcopii armeni, Papa Francisc s-a rugat pentru pace[2024-02-28]foto: Vatican MediaSituaţia geopolitică dezastruoasă din Armenia, importanţa colaborării cu Biserica Ortodoxă a ţării şi necesitatea ca Episcopii să fie aproape de turmele lor – acestea au fost temele care s-au aflat în centrul discursului Papei Francisc adresat miercuri dimineaţă Episcopilor Bisericii Catolice Armene. Întrucât Sfântul Părinte se recuperează după o răceală, discursul său a fost citit de Mons. Filippo Ciampanelli, un oficial al Secretariatului de Stat al Vaticanului. Anul trecut, peste 100.000 de etnici armeni au fost nevoiţi să fugă din enclava Nagorno-Karabah în urma unei ofensive militare desfăşurate de Azerbaidjanul vecin. Există temeri că ar putea urma un alt atac. „Preafericirea voastră, dragi fraţi”, a spus Pontiful, „cum să nu ne îndreptăm gândurile spre Armenia, nu doar în cuvinte, ci mai ales în rugăciunile noastre, în special pentru toţi cei care fug din Nagorno-Karabah şi pentru numeroasele familii strămutate care caută refugiu?” „Primul Război Mondial”, a continuat el, „ar fi trebuit să fie ultimul… Şi totuşi, de atunci, la câte conflicte şi masacre am fost martori, întotdeauna tragice şi întotdeauna inutile?” „Să preluăm cu toţii strigătul pentru pace”, a îndemnat Papa, „pentru ca acesta să atingă inimile, chiar şi inimile neimpresionate de suferinţele celor săraci şi umili. Şi, mai presus de toate, să ne rugăm. Eu mă rog pentru voi şi pentru Armenia.” Un alt subiect cheie al discursului Pontifului a fost importanţa cooperării dintre Biserica Catolică Armeană şi Biserica Apostolică Armeană. Sfântul Părinte a abordat acest subiect de două ori şi a ales să îşi încheie discursul cu o rugăciune a Sfântului Nerses cel Milostiv, un Episcop armean din secolul al XII-lea recunoscut ca sfânt atât în Biserica Catolică, cât şi în Biserica Apostolică Armeană. Săptămâna trecută, Catolicosul Karekin al II-lea, conducătorul Bisericii Apostolice Armene, s-a întâlnit cu Cardinalul Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale. Potrivit unui comunicat de presă al Bisericii Apostolice Armene, Catolicosul „a vorbit cu satisfacţie despre cooperarea fraternă” dintre cele două Biserici şi „a transmis cele mai bune urări fraterne Papei Francisc”. Papa Francisc i-a îndemnat, de asemenea, pe Episcopii armeni să rămână aproape de cei pe care îi slujesc. „Într-o lume atât de plină de izolare şi de singurătate”, a spus el, „trebuie să ne asigurăm că cei încredinţaţi grijii noastre simt apropierea Bunului Păstor”. Acest lucru include, a remarcat el, preoţii, în special cei tineri, care trebuie „să se simtă aproape de Episcopii lor”. I-a îndemnat apoi pe Episcopi să îşi aleagă cu înţelepciune succesorii, optând pentru persoane care vor fi „devotate turmei, fidele grijii pastorale şi nu conduse de ambiţii personale”. „Puteţi să îmi reamintiţi că Biserica voastră nu este mare ca număr”, a spus Papa Francisc. „Totuşi, să ne amintim că lui Dumnezeu îi place să facă minuni cu cei care sunt mici.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 336, Ultimul acces: 2026-10-22 12:38:27
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1