Imobilele care îndeplinesc criteriile vor putea fi incluse şi în regim de urgenţă pe lista monumentelor istorice[2024-02-02]de Iustin GheorgheImobilele care îndeplinesc criteriile pot de acum să fie incluse pe lista monumentelor istorice şi în regim de urgenţă, dacă este necesar. Aceasta va permite salvarea lor cât mai rapidă. Guvernul a extins şi sursele de finanţare pentru Institutul Naţional al Patrimoniului, a anunţat miercuri Raluca Turcan, Ministrul Culturii. Astfel, legea care prevede măsurile de protejare şi reabilitare a clădirilor monument istoric a fost modificată, pentru mai multă eficienţă. „La propunerea Ministerului Culturii, Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa ce prevede protejarea monumentelor istorice, eficientizarea procesului de protejare a acestora prin introducerea posibilităţii de notificare publică a deciziilor de clasare de urgenţă”, a explicat Ministrul Culturii pe Facebook. „Acest act normativ propune, de asemenea, o extindere a surselor de finanţare pentru Institutul Naţional al Patrimoniului, pentru a diversifica portofoliul de investiţii ce pot fi realizate. În felul acesta, vom putea demara un program de intervenţie pentru restaurare a caselor memoriale şi alte clădiri monument istoric.” Lista Monumentelor Istorice a fost realizată, pe judeţe, în 2010 şi actualizată în 2015. Monumentele istorice sunt clasate sau declasate (ca monument) la solicitarea proprietarilor, a instituţiilor sau organizaţiilor cu activitate în domeniul patrimoniului. Clasarea pe lista monumentelor istorice se face prin ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 380, Ultimul acces: 2026-10-22 08:19:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1