Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a sprijinit peste 60.000 de persoane prin proiectele filantropice din 2023[2024-01-30]de Ştefana TotorceaRaportul activităţilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fost prezentat sâmbătă la Adunarea Eparhială. Pe lângă numeroasele proiecte de patrimoniu, catehetice, culturale şi spirituale, eparhia a lucrat şi în plan filantropic: peste 60.000 de persoane ai beneficiat de sprijin în cadrul acestora. Evenimentul a început cu o slujbă de Te Deum oficiată de arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din arhiepiscopie, împreună cu cei cinci protoierei ai eparhiei, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic şi a Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, precum şi a membrilor Adunării Eparhiale. În debutul întâlnirii, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, a prezentat raportul general al sectoarelor Administraţiei Eparhiale, evidenţiind activitatea din Anul omagial-comemorativ 2023. În acest scop, a fost prezentată şi o sinteză video realizată de Sectorul Media şi Comunicare, în care sunt prezentate evenimentele şi realizările anului 2023 în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat, sâmbătă, 27 ianuarie 2024, slujba de Te Deum care a deschis Adunarea Eparhială. Foto: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Printre acestea se numără renovarea şi inaugurarea Centrului Muzeal şi Multicultural „Cazinoul Băilor”, îmbogăţirea eparhiei cu patru noi mănăstiri, sfinţirea ansamblului monahal Sihăstria Râşcăi, începerea procesului de consolidare şi reabilitare a ansamblului de clădiri al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, organizarea Olimpiadei Naţionale de Religie pentru seminariile teologice, desfăşurarea de evenimente sub egida Anului Cultural „Ciprian Porumbescu”, derularea Proiectului „Carte de rugăciuni în dar pentru suflete româneşti” dedicat românilor din Ucraina, precum şi oferirea de sprijin social-filantropic pentru mai mult de 60.000 de persoane. Aproximativ 1000 de voluntari s-au implicat în activităţile de cateheză, iar arhiepiscopia a organizat 16 tabere de tineret sub deviza „Temerari pe drumul cunoaşterii”. Între evenimentele marcante ale anului trecut se numără: prima procesiune cu moaştele Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi, a patra procesiune cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, cursurile de formare pentru tinerii preoţi, „Centenarul Oastea Domnului – istorie şi actualitate”, competiţiile sportive „Cupa Muşatinilor” şi „Cupa Domniţelor”, numeroase programe catehetice şi cultural-educative pentru copii şi simpozioane dedicate unor personalităţi precum Anastasie Crimca, Bartolomeu Anania, Miron Barnovschi, Simeon Florea Marian, Iraclie Porumbescu şi alţii. Raportul de activitate a fost publicat şi într-un volum de 600 de pagini cu un format grafic de excepţie, tipărit la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Cheia este împreună-lucrarea Niculai Barbă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a transmis mesajul preşedintelui acestei instituţii, Gheorghe Flutur, care a subliniat importanţa parteneriatelor, dintre care unele cu finanţare europeană, pentru valorificarea patrimoniului cultural şi istoric şi creşterea atractivităţii regiunii pe harta turismului religios din România. La Adunarea Eparhială a transmis un mesaj şi prefectul judeţului, Gheorghe Alexandru Moldovan. „Mă rog Bunului Dumnezeu să vă dea putere să continuaţi proiectele de dezvoltare a comunităţii noastre”, a transmis oficialul. Medicul Valeriu Gavrilovici, reprezentantul eparhiei în Adunarea Naţional Bisericească, a vorbit despre specificul Anului omagial 2024 în Patriarhia Română. Activitatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor din 2023 este rezultatul împreună-lucrării, a spus sâmbătă, 27 ianuarie 2024, Preasfinţitul Părinte Calinic. Foto: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie, şi-a exprimat gândul de recunoştinţă pentru sprijinul primit în derularea numeroaselor proiecte cu elevii şi tinerii, subliniind ecoul deosebit de care se bucură decalogurile alcătuite de Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, îndeosebi cel dedicat elevului, respectiv olimpicului. Arhim. Melchisedec Velnic a amintit o parte dintre momentele comemorative ale anului 2024: 400 ani de la naşterea Sf. Ier. Dosoftei, 520 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sf. Voievod Ştefan cel Mare, 100 de ani de la naşterea Preasfinţitului Părinte Gherasim Putneanul şi 20 de la mutarea sa la Domnul, precum şi împlinirea unui secol de la naşterea Părintelui Iachint Unciuleac, fost stareţ al Putnei, supranumit „duhovnicul Bucovinei”. Paul Nică, director la Dedeman Suceava, a subliniat un aspect important al filantropiei: sprijinul material nu este suficient pentru a ne ajuta în mod real aproapele, ci trebuie însoţit de sprijin moral, şi consiliere. „Ceea ce s-a realizat în această eparhie, nu doar în anul care a trecut, ci în cei trei ani şi mai bine de când sunt chiriarhul locului, nu este lucrarea unui singur om, ci este o împreună-lucrare, fiecare avându-şi rolul şi rostul lui”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic în încheiere. Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Este formată din 10 reprezentanţi ai clerului şi 20 de reprezentanţi ai credincioşilor mireni, aleşi odată la patru ani. Trei dintre aceştia sunt delegaţi ai eparhiei în Adunarea Naţional Bisericească. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 541, Ultimul acces: 2026-10-21 11:22:42
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1