Papa Francisc: Nu lăsaţi niciodată copiii să nu mai fie copii[2024-01-30]Papa Francisc (foto: Vatican Media)Papa Francisc a întâmpinat luni dimineaţă membrii clubului spaniol „Real Club de Tenis Barcelona”, care au sărbătorit 125 de ani de la înfiinţarea lor ca club sportiv. „Sunt încântat”, a spus Sfântul Părinte în discursul său, „să pot sublinia încă o dată oportunităţile pe care sportul le oferă pentru creşterea fiecărei persoane şi a societăţii”. Vorbind despre sportul lor în special, Pontiful a remarcat că tenisul nu este un sport de echipă şi că, prin urmare, „prezintă un aspect interesant pentru a fi luat în considerare”. „S-ar părea că provocarea dintre jucători are de-a face în principal cu dorinţa de a învinge adversarul”, a remarcat Papa. Cu toate acestea, a continuat el, prin istoria clubului, este clar că acesta este de fapt „o expresie a deschiderii fondatorilor faţă de ceea ce putea veni bun din exterior şi faţă de dialogul cu alte culturi, ceea ce le-a permis să creeze noi realităţi”. Papa Francisc a continuat observând că în tenis, la fel ca în viaţă, „nu putem câştiga întotdeauna”, dar că va fi o provocare îmbucurătoare dacă, jucând cu politeţe şi respectând regulile, „vom învăţa că nu este o luptă, ci un dialog care implică efortul nostru şi ne permite să ne îmbunătăţim”. „Pe terenul de joc, ca pe terenul vieţii, uneori ne simţim singuri, alteori susţinuţi de cei care joacă acest joc al vieţii alături de noi. Dar, chiar şi atunci când jucăm ‘singuri’, suntem mereu în prezenţa Domnului, care ne învaţă ce înseamnă să îi respectăm şi să îi înţelegem pe ceilalţi, într-o comunicare constantă.” În încheierea discursului său, Sfântul Părinte a subliniat marea muncă depusă de echipă în formarea jucătorilor internaţionali. „Este o mare provocare, dar atunci când lucrăm cu aceşti copii, care visează la un viitor sportiv excelent, exigenţele antrenamentului nu pot prevala asupra creşterii lor integrale; nu există nimic mai important decât această dezvoltare umană şi spirituală.” Prin urmare, a concluzionat el, „aveţi grijă de copii, de cei care pot beneficia de valorile sportului în medii sociale complexe, dar şi de cei care ar putea reuşi în competiţii de nivel înalt. Să nu înceteze să fie copii!” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 452, Ultimul acces: 2026-10-19 14:23:30
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1