Arhid. Mihai Bucă: Bisericuţa de la Institutul Oncologic Bucureşti prinde contur[2023-06-18]de Ştefana TotorceaArhid. Mihai Bucă, Protopsaltul Catedralei Patriarhale, a distribuit săptămâna aceasta pe Facebook fotografii cu stadiul lucrărilor la Paraclisul Institutului Oncologic Bucureşti. „Se lucrează la bolţile şi arcadele interioare. Vă mulţumim pe această cale celor care aţi dat o mână de ajutor până acum!” a scris fondatorul Grupului psaltic Tronos în postarea care s-a bucurat de multă vizibilitate pe reţeaua de socializare. Protopsaltul s-a implicat în numeroase acţiuni de susţinere a Institutului Oncologic Bucureşti, mai ales după ce fetiţa sa, Irene Ecaterina, a fost tratată cu succes la secţia de Pediatrie Oncologică a spitalului. „Părintele de la institut are în continuare nevoie de sprijinul nostru pentru ridicarea acestei biserici care va străjui în mijlocul suferinţei, pentru mângâierea şi tămăduirea bolnavilor de cancer. Contează foarte mult sprijinul vostru”, a mai scris Arhid. Mihail Bucă. „Împrumutaţi-L pe Dumnezeu şi El vă va da înapoi la vremea cuvenită, bine ştiind că El nu rămâne niciodată dator… Aşadar, chem în această lucrare sfântă pe cei mici şi pe cei mari, pe cei slabi şi pe cei tari! Împreună vom fi puternici! Totul pentru binele semenilor noştri! Dumnezeu să va răsplătească!” Donează Lucrările au început în 25 octombrie 2021 şi sunt coordonate de Preotul Misionar Gheorghe Subţirică, care poate fi contactat la numărul de telefon 0762319080. Pentru că statutul de biserică misionară nu permite deschiderea unui cont pe numele bisericii, la fel ca la o parohie, Protoieria Sector 2 Capitală a creat un cont dedicat pentru acest proiect. Cont: RO77RNCB0087007135780002 CIF: 5126493 Titular: Protoieria Sector II Capitală Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 401, Ultimul acces: 2026-10-17 08:57:40
|
Timp total: 0.04s...
[]:1