Izvorul zelului misionar al Sfintei Tereza de Lisieux

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Izvorul zelului misionar al Sfintei Tereza de Lisieux

[2023-06-07]

foto: Vatican News
O relicvă a Sf. Tereza a Pruncului Isus, călugăriţă carmelitană, s-a aflat pe platforma din faţa Bazilicii San Pietro în timpul audienţei generale a Papei Francisc din 7 iunie 2023. Înainte de începerea audienţei, Pontiful a venerat relicvele Sf. Tereza într-un moment de rugăciune în tăcere şi a pus un trandafir alb în faţa relicvariului. Şi relicvele părinţilor Sf. Tereza, Ss. Louis şi Zélie Guérin Martin, au fost acolo la audienţa din 7 iunie. Relicvele tuturor celor trei sfinţi vor vizita diferite biserici din Roma până în 16 iunie. Papa Francisc a spus că intenţionează să publice o scrisoare apostolică despre Sf. Tereza de Lisieux, „patroana misiunilor”, pentru a marca a 150-a aniversare a naşterii ei.

Sf. Tereza a fost „o călugăriţă carmelită şi viaţa sa a fost caracterizată de micime şi de slăbiciune: ea însăşi se definea «un mic grăunte de nisip». Cu sănătate şubredă, a murit la numai 24 de ani”. „Dar chiar dacă trupul său era bolnav, inima sa era vibrantă, era misionară. În jurnalul său relatează că a fi misionară era dorinţa sa şi că dorea să fie astfel nu numai pentru câţiva ani, ci pentru toată viaţa, ba chiar până la sfârşitul lumii. Tereza a fost «soră spirituală» a mai multor misionari: din mănăstire îi însoţea cu scrisorile sale, cu rugăciunea şi oferind pentru ei jertfe continue. Fără a fi vizibilă, ea mijlocea pentru misiuni, ca un motor care, ascuns, dă unui vehicul forţa pentru a merge înainte.”
Sf. Tereza de Lisieux s-a născut în 2 ianuarie 1873, în Alençon, Franţa. Mama ei a murit când Tereza avea 4 ani, lăsându-i pe tatăl ei şi pe surorile ei mai mari să o crească. A primit permisiunea de a intra în Mănăstirea Carmelitană la vârsta de doar 15 ani, trăind acolo până la moartea ei, din cauza tuberculozei, la vârsta de 24 de ani. A fost proclamată doctor al Bisericii de către Papa Ioan Paul al II-lea în 1997 şi este sfântă patroană a misiunilor. Papa Francisc a reflectat la viaţa sfintei ca parte a unei serii de cateheze despre zelul evanghelic. „De fapt, misionarii, a căror patroană este Tereza, nu sunt numai cei care parcurg atâta drum, învaţă limbi noi, fac opere de bine şi sunt buni la a vesti; nu, misionar este şi oricine trăieşte, acolo unde se află, ca instrument al iubirii lui Dumnezeu.”
Pontiful a relatat două episoade din viaţa Terezei care ne arată izvorul zelului ei şi al forţei ei misionare. Primul a avut loc în noaptea de Crăciun din 1886, când Tereza avea aproape 14 ani. Într-un context care iniţial a făcut-o pe copila sensibilă să izbucnească din nou cu uşurinţă în lacrimi, ea a reuşit totuşi să îşi reprime repede lacrimile şi să devină „plină de bucurie”. „Ce se întâmplase? În acea noapte, în care Isus s-a făcut slab din iubire, ea a devenit puternică sufleteşte – o adevărată minune: în câteva clipe a ieşit din închisoarea egoismului său şi a lamentării sale, a început să simtă că «îi intra caritatea în inimă cu nevoia de a se uita pe sine însăşi». De atunci şi-a îndreptat zelul său către ceilalţi, pentru ca să îl găsească pe Dumnezeu, şi în loc să caute mângâieri pentru sine şi-a propus «să îl mângâie pe Isus, să îl facă iubit de suflete».”
Tereza şi-a îndreptat acest zel „mai ales către păcătoşi, către cei «îndepărtaţi»„, aşa cum vedem din al doilea episod relatat de Sfântul Părinte. Aflând despre un criminal condamnat la moarte pentru crime oribile, care „este destinat la ghilotină, dar nu vrea să primească mângâierile credinţei”, Tereza „se roagă în orice mod pentru convertirea sa, pentru ca el, pe care, cu compasiune fraternă, îl numeşte «sărmanul nenorocit Pranzini», să aibă un mic semn de căinţă şi să facă spaţiu milostivirii lui Dumnezeu… Are loc execuţia. Ziua următoare Tereza citeşte în ziar că Pranzini, puţin înainte de a-şi aşeza capul pe eşafod, «dintr-o dată, cuprins de o inspiraţie neaşteptată, se întoarce, apucă un crucifix pe care preotul i-l prezenta şi sărută de trei ori rănile sacre» ale lui Isus. Sfânta comentează: «Apoi sufletul său a mers ca să primească sentinţa milostivă a Celui care a declarat că în cer va fi mai multă bucurie pentru un singur păcătos care face pocăinţă decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă!»„
„Fraţilor şi surorilor, iată forţa mijlocirii mişcate de caritate, iată motorul misiunii”, a spus Papa în încheiere. „Acesta este zelul apostolic care, să ne amintim mereu, nu funcţionează niciodată prin prozelitism sau prin constrângere ci prin atracţie: credinţa se naşte prin atracţie, nu devenim creştini pentru că suntem forţaţi de cineva, nu, ci pentru că suntem atinşi de iubire. Înainte de atâtea mijloace, metode şi structuri, care uneori distrag de la esenţial, Bisericii îi sunt necesare inimi ca aceea a Terezei, inimi care atrag la iubire şi apropie de Dumnezeu. Şi să cerem sfintei harul de a depăşi egoismul nostru şi să cerem pasiunea de a mijloci pentru ca această atracţie să fie mai mare în oameni şi pentru ca Isus să fie cunoscut şi iubit.”

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 359, Ultimul acces: 2026-10-18 16:05:55

Timp total: 0.03s...

[]:1