La o zi după operaţia abdominală, Papa Francisc e în „stare generală bună”[2023-06-08]Spitalul Gemelli (foto: Sergio D’Afflitto, Wiki, CC BY-SA 3.0)La o zi de la operaţia abdominală suferită de Papa Francisc pentru o hernie incizională, personalul medical raportează că Sfântul Părinte este „în stare generală bună, alert şi respiră natural”, a informat Vaticanul. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat jurnaliştilor pe 8 iunie că examinările de rutină de control ale Papei au fost bune şi că acesta va continua să se odihnească la Spitalul Gemelli din Roma. „Personalul medical care urmăreşte evoluţia postoperatorie a Suveranului Pontif ne informează că a avut o noapte liniştită, reuşind să se odihnească îndelung”, a declarat Bruni. „Papa este informat de mesajele de solidaritate şi afecţiune care au sosit în ultimele ore şi îşi exprimă recunoştinţa, cerând în acelaşi timp să se continue cu rugăciunile”, a adăugat el. În cadrul unei intervenţii chirurgicale care a durat trei ore, pe 7 iunie, o echipă de chirurgi a operat asupra peretelui abdominal al Papei, la locul unei incizii chirurgicale anterioare. Dr. Sergio Alfieri, directorul departamentului de chirurgie abdominală al spitalului, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă imediat după operaţie, că hernia ar fi putut apărea în urma unor operaţii anterioare la care Papa Francisc a fost supus în Argentina, inclusiv pentru peritonită, o roşeaţă sau o umflătură a mucoasei abdomenului cauzată adesea de apendicită. A mai spus că Pontiful a acuzat dureri timp de mai multe luni din cauza unei hernii incizionale şi a decis pe 6 iunie să se supună operaţiei pentru a corecta situaţia. Papa, în vârstă de 86 de ani, a fost spitalizat de trei ori în ultimii doi ani. A fost spitalizat timp de patru zile în luna martie pentru o infecţie pulmonară şi s-a confruntat şi în acest an cu o recidivă a diverticulitei, o inflamaţie dureroasă a umflăturilor din intestinul gros, în urma operaţiei sale din iulie 2021. Chirurgul a spus că Papa Francisc, la trezirea din operaţie, făcea deja glume şi l-a întrebat când va fi următoarea operaţie. Alfieri a subliniat că afecţiunile tratate prin operaţia din 7 iunie şi operaţia anterioară din iulie 2021 au fost ambele benigne şi au fost rezolvate. „Papa nu are alte boli”, a spus el. Lideri religioşi din întreaga lume au transmis urări de bine şi rugăciunile lor pentru Papa Francisc în timp ce acesta se recuperează în spital. Arhiepiscopul Timothy Broglio, preşedintele Conferinţei Episcopale Americane, le-a cerut catolicilor să continue să se roage pentru vindecarea Sfântului Părinte. „În timp ce Papa Francisc se recuperează după operaţie, el este întărit de credinţa în puterea vindecătoare a Dumnezeului nostru milostiv”, a spus el. „Vă rugăm să îl păstraţi pe Papa Francisc şi pe toţi cei din spital în rugăciunile voastre astăzi şi în fiecare zi. Isus merge întotdeauna cu noi şi este şi mai aproape de noi ori de câte ori avem nevoie de vindecare şi mângâiere.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 330, Ultimul acces: 2026-10-17 14:24:19
|
Timp total: 0.04s...
[]:1