Logoul şi imnul Congresului Euharistic Internaţional la Quito[2023-05-26]„Fraternitate pentru a vindeca lumea” este tema celui de-al 53-lea Congres Euharistic Internaţional (IEC2024) care va avea loc la Quito, în Ecuador, între 8 şi 15 septembrie 2024, şi care va culmina cu celebrarea Statio orbis. O temă, inspirată din cuvântul evanghelic Voi toţi sunteţi fraţi (Matei 23,8), care aminteşte actuala experienţă sinodală a Bisericii chemate să devină loc fratern de incluziune, de apartenenţă împărtăşită şi de ospitalitate profundă. La 10 mai 2023, la sediul Conferinţei Episcopale Ecuadoriene, au fost prezentate logoul şi imnul oficial al congresului. Ştiri referitoare la eveniment se pot găsi pe pagina web a Comitetului pregătitor (www.iec2024.ec) şi a Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice (www.congressieucaristici.va).În logo simbolurile sunt crucea, inima, Ostia şi oraşul Quito. Crucea lui Cristos – explică o notă a Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale – intră în carnea lumii pentru a vindeca rănile deschise de păcat: neascultarea faţă de Dumnezeu, abuzarea aproapelui şi exploatarea creaţiei. Ea este noua axă a istoriei. Acolo unde omenirea a descărcat violenţa maximă asupra Mielului lui Dumnezeu, chiar acolo Dumnezeu a revărsat cu supraabundenţă iubirea sa în semnele apei şi sângelui izvorâte din coasta deschisă a lui Cristos pe cruce. Cel Răstignit este Cel Înviat. Cu braţele deschise îmbrăţişează pe toţi ca fraţi reconciliaţi cu Tatăl. Inima deschisă a lui Cristos pe cruce este izvorul iubirii care face noi toate lucrurile. Rana sa nu mai transpiră moarte, ci este izvor de viaţă şi de reconciliere. De aceea, rănile deschise ale Celui Înviat sunt noile răni ale iubirii care vindecă, aici şi acum, toate rănile încă deschise ale urii, duşmăniei, violenţei şi morţii. Ostia se referă în schimb la Euharistie care este culme şi izvor al întregii vieţi creştine. Lumina Euharistiei dă o nouă direcţie istoriei umane pentru că Dumnezeu continuă să adune poporul său, de la răsărit la apus, reunindu-l în jurul Cuvântului de viaţă şi al Pâinii coborâte din cer. Euharistia este legătură de fraternitate: acolo unde păcatul ne refuză ca fraţi, celebrarea euharistică ne adună la aceeaşi masă ca fii ai aceluiaşi Tată. În sfârşit Quito, oraş de la jumătatea lumii, situat la latitudinea zero, care-şi lărgeşte cortul pentru a deveni un imens oraş euharistic unde toţi suntem invitaţi să participăm la acest mare vis al unei fraternităţi răscumpărate şi vindecate de iubirea desăvârşită a lui Cristos, iubire care precedă mereu, iubire care şi la această oră a istoriei ne ajută să conştientizăm că: „Voi toţi sunteţi fraţi”. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 535, Ultimul acces: 2026-10-23 21:30:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1