UE: Organizaţiile bisericeşti de caritate cer sprijin pentru a îndeplini noile cerinţe de protejare a mediului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

UE: Organizaţiile bisericeşti de caritate cer sprijin pentru a îndeplini noile cerinţe de protejare a mediului

[2023-05-17]
de Ştefana Totorcea

Săptămâna trecută a avut loc la Berlin Conferinţa Strategică de Sustenabilitate a organizaţiilor de misiune socială din Europa.
Participanţii au cerut sprijinul autorităţilor germane şi europene pentru un cadru administrativ şi legislativ care să prevină scumpirea serviciilor sociale după intrarea în vigoare a noilor reglementări de protejare a mediului.
De exemplu, centrele sociale, căminele de bătrâni vor fi obligate să-şi eficientizeze energetic clădirile. Dacă renovările nu se fac cât mai repede, din 2027, în domeniul construcţiilor se va aplica taxa pe emisiile de dioxid de carbon.
Nevoie de sprijin pentru eficientizarea energetică
„Reabilitarea energetică a imobilelor sociale protejează mediul, reduce necesarul de energie şi, astfel, scade costurile. Vrem să devenim neutri din punct de vedere climatic, dar avem nevoie de un temei juridic pentru aceasta”, a declarat Preşedintele Diakonie Deutschland, Ulrich Lilie, la eveniment.
„Atât sustenabilitatea socială, cât şi cea ecologică fac parte din ADN-ul organizaţiilor de misiune socială europene şi trebuie să fie întotdeauna gândite împreună”, a precizat Andreas Theurich de la Asociaţia Angajatorilor în Domeniul Misiunii Sociale din Germania (VdDD).
„Nu numai că trebuie, dar vrem să operăm în mod neutru din punct de vedere climatic cât mai repede posibil. Cu cât mai repede legiuitorul creează cadrul pentru acest lucru, cu atât mai repede şi mai eficient vom putea începe să îl implementăm în companiile noastre.”
Creditele pentru economia socială s-ar putea scumpi
„Dacă se păstrează actuala taxonomie «verde» a UE, accesul la credite pentru economia socială va fi considerabil mai dificil şi mai scump”, a avertizat Jörg Moltrecht, membru al Consiliului de administraţie al KD-Bank.
„Pentru ca întreprinderile sociale să-şi poată asuma în viitor valoroasa lor responsabilitate socială, acestea au nevoie şi de siguranţă financiară pentru investiţiile lor durabile. Acest lucru nu este în prezent perceptibil în condiţiile de refinanţare relevante.”
„Economia socială, care include şi întreprinderile sociale non-profit, are nevoie de un cadru juridic şi financiar adecvat pentru a participa la tranziţia ecologică”, a adăugat Heather Roy, Secretar general Eurodiaconia.
Ea a enumerat printre nevoile stringente „reducerea birocraţiei în cadrul programelor de finanţare ale UE, relaxarea reglementărilor UE privind ajutoarele de stat pentru serviciile de interes general, consolidarea rolului criteriilor sociale, ecologice şi calitative în achiziţiile publice şi mai multe stimulente pentru investiţiile în servicii sociale, de exemplu prin intermediul unei taxonomii sociale”.
Evenimentul, aflat la a treia ediţie, a fost organizat de Diakonie Deutschland, VdDD, Eurodiaconia – reţea europeană de biserici şi ONG-uri creştine care oferă servicii sociale şi de sănătate – şi Banca pentru Biserici şi Misiune Socială (KD-Bank).
Printre vorbitorii invitaţi s-au numărat Nicolas Schmit, Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă şi drepturi sociale, precum şi reprezentanţi ai mai multor ministere ale guvernului federal german: al Mediului, al Sănătăţii şi al Muncii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 332, Ultimul acces: 2026-10-22 07:55:50