Alistair Dutton este noul secretar general al Caritas Internationalis - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Alistair Dutton este noul secretar general al Caritas Internationalis

[2023-05-16]
Alistair Dutton
Alistair Dutton este noul secretar general al Caritas Internationalis, fiind ales la 15 mai. Într-un comunicat publicat de Caritas se explică faptul că acesta va sluji Confederaţia Caritas, care include 162 de organizaţii naţionale membre Caritas, până în 2027. Alegerea sa vine la două zile după cea a Arhiepiscopului de Tokyo, Mons. Tarcisio Isao Kikuchi, ca nou preşedinte al organismului umanitar al Bisericii Catolice.

Dutton este în prezent director executiv al SCIAF (Caritas Scoţia) şi are peste 25 de ani de experienţă în domeniul umanitar, conducând proiecte în peste 70 de ţări. Din 2009 până în 2014, a ocupat funcţia de director umanitar al Caritas Internationalis. Adresându-se delegaţilor Caritas prezenţi la Adunarea Generală, cel de-al 11-lea Secretar General al Caritas Internationalis a spus: „A sluji Caritas în ultimele trei decenii a fost un mare privilegiu pentru mine. Caritas a fost casa mea, familia mea şi vocaţia mea.” Şi a adăugat: „Promit să ascult cu smerenie, să reflectez cu atenţie şi să construiesc punţi. Promit să mă folosesc de puterea de convocare a secretarului general pentru a duce confederaţia mai departe împreună.”
Dutton a început să lucreze cu Caritas în 1996. „De atunci, călătoria mea cu Caritas m-a purtat în toată lumea. De la războiul din Kosovo, Darfur, Irak, Liberia şi Siria; la tsunami-ul în Asia, cutremurele din Haiti, India, Indonezia şi Chile; conflictele născute din lăcomie şi exploatarea bogăţiei în Africa; valurile de strămutare din Orientul Mijlociu; şi devastarea cauzată de urgenţa climatică şi de vremea extremă: cicloane şi inundaţii în Pakistan, Myanmar, India şi Bangladesh; crize alimentare în atât de multe ţări din Africa, de la Sahel la Somalia, de la Sudan la Zimbabwe; şi realitatea înfricoşătoare a scufundării statelor insulare din Pacific”, a spus el. În 2014, Dutton a fost, de asemenea, director general al Sphere Project, organismul internaţional de standarde umanitare. Din 2005 până în 2009, el a fost şi şeful Unităţii de programe umanitare pentru Africa a Christian Aid.
Tot la 15 mai, Kirsty Robertson a fost aleasă în funcţia de vicepreşedinte al Caritas Internationalis. Ea a fost CEO al Caritas Australia din 2019. Anterior, Roberts a ocupat diverse funcţii în cadrul Caritas Australia, inclusiv coordonatoare a programelor pentru Pacific şi lider al grupului de comunicare, şi a fost CEO la Mary MacKillop.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 349, Ultimul acces: 2026-10-19 22:24:14