LEGEA BARNEVERNETULUI ROMANESC[2023-05-18]Statul PSD-PNL-UDMR-USR se face stăpân în casele noastre! În ultimele saptamini ne-amalocat mai mult timp să analizam mai aprofundat legea Barnevernetului din România. În esenţa ei, legea desemnează o sumedenie de categorii de copii care, teoretic vorbind, pot fi separaţi de părinţi, adică luaţi de la părinţi cu sila şi puşi în custodia statului. Legea, însă, este incompletă: ea nu spune cine, cum şi conform cărei proceduri copiii pot fi luaţi de la părinţi, doar că sunt în pericol de a fi „separaţi” de părinţi. Pericolele legii Pericolul acestei legi este multiplu. Ea lărgeşte foarte mult categoriile de copii în risc de separare. În al doilea rând, ea nu instituie un cadru legal sau procedură pentru luarea copiilor de la părinţi. Şi tocmai aici e marele pericol: statul desemnează categoriile de copii care pot fi separaţi, dar nu alocă nicio autoritate ori competenţă legală părinţilor pentru a preveni separarea copiilor ori redarea copiilor părinţilor lor. Legea porneşte de la un principiu bun, dar incomplet. Legea invocă principiul interesului superior al copilului, un principiu enunţat şi în tratatele internaţionale. Fiecare dintre noi agreează că bunăstarea copilului este un interes fundamental şi superior al copilului, şi că întreaga politică a familiei în societate trebuie să ia în considerare acest principiu fundamental. Problema, însă, este că legea nu menţionează principiul ultim care ar trebui să anime legi de acest gen: interesul suprem al FAMILIEI, nu doar al copilului. Societatea, încă din vremea primelor legi scrise ale umanităţii, a urmărit bunăstarea FAMILIEI ca unitate socială integră, unitară, inviolabilă şi fundamentală. A familiei în întregimea ei, ca unitate socială inviolabilă: mamă, tată şi copii. Nu a separat interesele copiilor de interesele familiei şi ale părinţilor. Dacă societatea ar adopta legi şi principii care ar urmări bunăstarea şi interesul suprem al FAMILIEI, legi alternative care urmăresc, doar – şi separat – interesul superior al copilului nu ar fi necesare. Tocmai de aceea de mulţi ani AFR promoveaza interesul suprem şi bunăstarea supremă a FAMILIEI. Bunastarea Familiei in Intregimea Ei Bunăstarea familiei asigură simultan bunăstarea copiilor şi a părinţilor. Tocmai de aceea, societatea are obligaţia să faciliteze dezvoltarea armonioasă a FAMILIEI. Segmentarea intereselor membrilor familiei poate duce la conflicte. O altă problemă fundamentală cu Legea Barnevernetului în România este că ea alocă statului autoritatea exclusivă de a determina categoriile de vulnerabilitate, într-o manieră absolut subiectivă şi arbitrară. Niciun criteriu măsurabil nu este identificat în lege pentru a stabili situaţiile de posibilă separare. În acest sens, Legea este mai mult un document declarativ. Îl putem numi şi normativ, dar ambiguităţile normative sunt atât de multe şi pronunţate încât e practic imposibil să se determine cine poate face, ce, şi când. De exemplu, cine, exact poate intra în casa cetăţeanului să-i ia copilul? Şi cum îl ia? Cu mandat sau fără mandat? Cu acte sau fără acte? Cine emite mandatul? Judecătorul, primarul, poliţistul, prefectul? Legea nu alocă părinţilor nicio autoritate să prevină luarea copiilor din familie. Absolut nimic. Şi nu le acordă nici autoritatea ulterioară, stabilită prin lege, pentru a ataca în instanţă abuzurile ori separarea copiilor de părinţi ca urmare a unei interpretări în întregime subiective a legilor. Statul se face stăpân peste familiile şi copiii noştri – şi pe banii noştri! Un alt pericol enorm prevăzut în Legea Barnevernetului din România este că, cel puţin în teorie, fiecare copil din România poate fi, foarte uşor, mai devreme sau mai târziu, pus într-o categorie de risc de separare. Legea enunţă patru astfel de categorii: (1) situaţia economică şi condiţiile de locuit ale familiei şi copiilor (2) situaţia socială a familiei şi copiilor (3) starea de sănătate a membrilor familiei (părinţi ori copii) (4) nivelul de educaţie al părinţilor şi al copiilor În total, cele patru categorii stabilesc 22 de situaţii în care copiii pot fi separaţi de părinţi. Redam câteva: * sărăcie extremă * venituri reduse * familia locuieşte în spaţii ilegale * familia locuieşte în condiţii lipsite de igienă * o minoră însărcinată în familie * părinte / sau părinţi plecaţi la muncă în străinătate * membri de familie afectaţi de dizabilităţi * copii părăsiţi în unităţi sanitare * părinte / părinţi în închisoare * părinţii sau copiii nu sunt pe lista unui medic de familie * membri de familie care suferă de boli cronice * părintele / părinţii sunt analfabeţi * copii care nu sunt înscrişi la scoală * note slabe la şcoală * dependenţă de substanţe toxice Fără îndoială că majoritatea covârşitoare a copiilor României se încadrează, ori se vor încadra, mai devreme sau mai târziu, în una dintre aceste categorii. Pot unii copii trăi în cele mai bogate familii din România, dar dacă au note mici la şcoală sau părinţii suferă de dizabilităţi, copiii pot fi separaţi de părinţi. Poate familia fi cât se poate de înstărită, statul totuşi poate „separa” (adică lua) minora însărcinată din familie. Poate un copil fi un geniu şi să aibă cele mai mari note la şcoală, ea totuşi poate fi separată de părinţi dacă părinţii trăiesc în condiţii insalubre, sunt săraci ori trăiesc în locuinţe „ilegale”. Locuinţe „ilegale”, conform Legii, sunt chiar şi casele superbe, comfortabile şi spaţioase, atât timp cât ele nu deţin autorizaţia de ocupare. Pentru a fi echilibrat în analiză, însă, e de menţionat că Legea nu spune că acei copii care trăiesc în astfel de condiţii voi fi separaţi de părinţi – doar că sunt în „risc” de a fi separaţi. Este, însă, primul pas într-o direcţie absolut greşită. Statul defineşte (ambiguu) „problemele”. Statul identifică (ambiguu) „problemele”. Statul desemnează (ambiguu) cum şi cine rectifică „problemele”. În acest fel, autoritatea statului asupra noastră şi a familiilor noastre creşte enorm, în timp ce autoritatea noastră parentală slăbeşte şi bate în retragere. Observatorul National al Copilului Efectiv, legea suprimă rolul părinţilor în creşterea copiilor lor. Conform viziunii statului, părinţii sunt „producători” de copii, iar statul „crescătorul” copiilor noştri. Autorităţile locale sunt obligate să „identifice” cele 22 de situaţii de mai sus, şi fiecare copil aflat în risc de separare trebuie înscris într-un registru naţional numit Observatorul Naţional al Copilului. Astfel se creează încă un document ori bază de date care permite statului totalitar să-şi extindă autoritatea (ilegală, adaug) asupra noastră. Legea Barnevernetului nu trebuia adoptata. Trebuia respinsă. Nu uitaţi lucrul acesta de acum într-un an la alegeri! Familia Romana a devenit prizoniera Bruxellului Legile anti-familie recent puse pe rol sau votate în Parlament dau de inteles că România a devenit un laborator al Uniunii Europene. În România se încearcă experimente sociale care apoi pot fi impuse şi altor ţări. Presiunea începe cu ţările obediente şi docile, precum România, şi cu ţările unde liderii sunt timizi, precum dl Iohannis. Aceste politici sociale sau legi nu ar fi putut fi testate în Polonia ori Ungaria, ambele fiind conduse de personalităţi cu discernământ. Motivaţia Legii Barnevernetului din România descrie modul în care Familia Română a devenit prizoniera Bruxellesului. Ea nu este de inspiraţie românească şi ne este în întregime străină. În tradiţia şi cultura noastră, noţiunea de „separare” a copiilor de părinţi nu a existat. Părinţii noştri au avut copii mulţi. Majoritatea dintre ei au fost săraci, nu de puţine ori s-au dus la culcare cu stomacurile goale, şi au trăit în condiţii dificile şi deloc comfortabile. Cu toate acestea nu i-a trecut nimănui prin minte să separe copiii de părinţi ori să-i ia de la cei săraci şi să-i dea la cei bogaţi. Regula strămoşească la români a fost aceea impusă de Scriptură: ajutorarea celor săraci şi cu mulţi copii. Ba cu mâncare, ba cu haine, ba cu încălţăminte. Şi nimeni nu s-a plâns. Am crescut împreună ca şi o mare Familie Română. Spiritul secularist şi destructiv însă se reflectă în însăşi noţiunea de separare, adică, de confiscare a copiilor de la părinţi şi trimitea lor în familii sociale. Motivaţia Legii Barnevernet dă de gol acest obiectiv. Ni se spune că Legea Barnevernetului face parte din pachetul social pe care ni l-am asumat ca ţară în 2020-2021 pe perioada pandemiei când UE ne-a donat 14,2 miliarde de euro şi ne-a împrumutat 14,9 miliarde de euro. Vă amintiţi că dl Iohannis a participat la discuţii şi s-a întors în România cu un zâmbet triumfant pe buze spunând că vine de la Bruxelles cu tolba plină! Pachetul e numeşte PNRR / Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Unul dintre aspectele acestui pachet a fost „crearea unui cadru juridic pentru a preveni separarea copiilor de familie ... şi intrarea în vigoare a unui act legislativ necesar pentru a preveni separarea copiilor de familie şi sprijinirea familiilor vulnerabile”. Cu un vot minim împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat de parlament. E îndoielnic că dl Iohannis va ataca legea la Curtea Constituţională. Legea nu e constituţională. Nu îşi trage de fapt autoritatea din Constituţie, ci dimpotrivă, o încalcă. Încalcă drepturile copiilor la părinţi, la o mamă şi un tată, dreptul de a aparţine la o familie, la familia lor biologică. În plus, ea încalcă în mod grosolan drepturile părinteşti. Sursa: www.alianta-familiilor.ro Contor Accesări: 363, Ultimul acces: 2026-10-22 10:57:08
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1