Patriarhul Daniel, Ziua Regalităţii: Adresăm întregii Familii Regale a României felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate[2023-05-10]de Diac. Iulian DumitraşcuPreafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis miercuri un mesaj de felicitare Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, de Ziua Naţională a Regalităţii. Text integral: Bucureşti, 10 mai 2023 Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române Majestatea Voastră, Hristos a înviat! Cu deosebită bucurie, la sărbătoarea Zilei Naţionale a Regalităţii, adresăm întregii Familii Regale a României felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele de vitejie şi de înţelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoştinţă. Şi în acest an, 2023, în ziua de 10 mai, la Catedrala Patriarhală, sunt comemoraţi cu respect şi evlavie Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai şi Regina Ana. Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm şi să promovăm valorile unităţii, libertăţii şi identităţii naţionale, moştenite de la înaintaşi, ca fiind simboluri ale demnităţii poporului român, spre binele României şi bucuria tuturor românilor. Cu stimă şi binecuvântare, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 374, Ultimul acces: 2026-10-24 01:40:03
|
Timp total: 0.04s...
[]:1