Arhimandritul Serafim Andreuţă de la Mănăstirea Sihăstria a fost înmormântat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Arhimandritul Serafim Andreuţă de la Mănăstirea Sihăstria a fost înmormântat

[2023-04-26]
de Alexandru Boboc

Arhimandritul Serafim Andreuţă de la Mănăstirea Sihăstria a fost înmormântat marţi în cimitirul aşezământului monahal.
Slujba de înmormântare a fost oficiată în biserica mare a Mănăstirii Sihăstria. Din soborul slujitor a făcut parte şi Arhimandritul Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naţionale.
Arhim. Serafim s-a născut la 11 august 1967 în localitatea Asău din judeţul Bacău, din binecredincioşii părinţi Dumitru şi Ileana.
A început viaţa monahală în septembrie 1988 la Mănăstirea Sihăstria, fiind tuns în monahism la 30 noiembrie 1989 de către stareţul mănăstirii, Arhim. Victorin Oanele.
În data de 1 ianuarie 1992 a fost hirotonit ierodiacon, iar a doua zi ieromonah de Patriarhul Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Pentru vrednicia sa, a fost hirotesit protosinghel la 2 decembrie 2000 şi arhimandrit la 26 mai 2008 tot de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 358, Ultimul acces: 2026-10-24 18:11:05