Conacul Roşianu va fi restaurat de Mitropolia Olteniei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Conacul Roşianu va fi restaurat de Mitropolia Olteniei

[2023-04-14]
de Alexandru Boboc

Conacul Roşianu care a aparţinut unuia dintre cei mai bogaţi boieri din Oltenia, avocat la Curtea Regală, va fi restaurat de Mitropolia Olteniei. Pe lângă conac va fi construit un complex pentru tineri.
Mitropolia Olteniei a primit Conacul Roşianu şi terenul aferent din partea Primăriei localităţii Turburea cu scopul de a reabilita monumentul istoric şi de a-l înscrie în circuitul cultural şi turistic.
În prezent, Arhiepiscopia Craiovei în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj şi Primăria Turburea au depus un proiect de reabilitare a conacului şi de construire al complexului pentru tineri în preajma acestuia.
Complexul va cuprinde un Centrul pastoral-misionar unde se vor desfăşura activităţi de recreere, tabere şi activităţi culturale dedicate tinerilor. Centrul va fi ocrotit de Sfânta Muceniţă Tecla, conform reprezentanţilor Mitropoliei Olteniei.
Tot în cadrul complexului, va fi amplasat un Centru Internaţional pentru Tineret ocrotit de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. În această clădire vor fi organizate activităţi cu tinerii, precum seminare, conferinţe ştiinţifice şi competiţii internaţionale. Centrul Internaţional este construit în parteneriat cu comunitatea Mănăstirii Taizé, Saône-et-Loire, Bourgogne, Franţa.
După reabilitare, Conacul Roşianu va reprezenta atracţia complexului cu hramul „Naşterea Maici Domnului” şi „Sfântul Evanghelist Ioan”.
Mitropolia Olteniei a dezvoltat acest proiect în parteneriat cu mai multe asociaţii de tineret din ţară.
Conacul Roşianu din Turburea a aparţinut boierului Dumitru Roşianu, avocat la Curtea Regală a României. Aceasta a fost proiectat de un arhitect italian în jurul anului 1930.
În decursul timpului a îndeplinit mai multe calităţi, precum cea de dispensar al satului, însă din cauza lipsei investiţiilor a ajuns în starea actuală.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 424, Ultimul acces: 2026-10-19 19:38:25