Peste 140 de persoane vârstnice fără venituri din Buzău au primit alimente din partea Arhiepiscopiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Peste 140 de persoane vârstnice fără venituri din Buzău au primit alimente din partea Arhiepiscopiei

[2023-04-13]
de Iustin Gheorghe

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a desfăşurat miercuri un program filantropic, pentru persoanele nevoiaşe şi în vârstă, în contextul Sfintelor Paşti. Peste 145 de persoane au fost beneficiare.
Sectorul Social – filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei, cu ajutorul Cantinei sociale „Filantropia” a Centrului Eparhial, a pregătit pachete cu alimente tradiţionale specifice perioadei pascale, precum şi alte alimente de bază, necesare traiului zilnic.
Distribuirea pachetelor s-a făcut prin implicarea directă a consilierului de resort şi cu ajutorul pr. Bogdan Olteanu, slujitor la Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” din Buzău.
„Acţiunea a fost realizată prin contribuţia Centrului Eparhial şi a celor 21 de parohii din municipiu, care asigură, prin intermediul Cantinei sociale «Filantropia», hrană caldă la domiciliu, pe tot parcursul anului, de luni până vineri, persoanelor care au nevoie de acest sprijin”, a menţionat pr. cons. Ionuţ Constantin, pe pagina oficială a Arhiepiscopiei Buzăului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 341, Ultimul acces: 2026-10-19 09:39:50