Prima sesiune de formare a voluntarilor Caravanei ASCOR 2023: Concluziile tinerilor ieşeni - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Prima sesiune de formare a voluntarilor Caravanei ASCOR 2023: Concluziile tinerilor ieşeni

[2023-04-12]
de Ştefana Totorcea

Membrii ASCOR Iaşi au participat săptămâna trecută la prima sesiune de formare a voluntarilor Caravanei ASCOR. Tinerii au învăţat cum să fie moderatori, cum să comunice şi să coopereze şi cum să gestioneze timpul.
În prima parte, vechii coordonatori şi voluntari le-au împărtăşit celor noi sfaturi, sugestii şi au dezbătut cazuri şi situaţii concrete în care nu informaţia, ci modul de transmitere a acesteia face diferenţa dintre reuşită şi eşec.
În a doua parte a întâlnirii au fost discutate provocările dintr-o Caravană şi cum pot fi ele gestionate şi depăşite. S-au purtat dialoguri pe tema fricii şi insecurităţii faţă de responsabilitatea voluntarilor de a fi în mijlocul tinerilor, iar în final a fost realizat un atelier de creativitate şi tehnică a discursului.
„Nu excelenţa în informaţii este definitorie pentru un voluntar al Caravanei ASCOR, ci puterea exemplului”, transmit reprezentanţii ASCOR Iaşi. „Nu le putem vorbi tinerilor despre Dumnezeu, dacă Acesta nu există în noi.”
Concluziile tinerilor au creionat misiunea voluntarului Caravanei ASCOR: deschiderea faţă de copii, trăirea întru învăţătură, valorificarea întrebărilor care nu oferă un răspuns formal, ci care hrănesc curiozitatea şi, nu în ultimul rând, îndrumarea tinerilor către Biserică şi către un părinte duhovnic.
„Ca şi formator, la finalul fiecărui atelier, cea mai de preţ lecţie este cea a tăcerii, pentru că cele mai sincere conversaţii se poartă între două inimi, nu între două guri. Mesajul transmis tinerilor nu poate fi decât unul singur: Hristos în mijlocul nostru. Este şi va fi!”, mai transmit membrii ASCOR Iaşi.
„Alegerea şi libertatea noastră constau în măsura în care Îl aşezăm pe Hristos ca temelie vieţii noastre.”
Tema ediţiei din acest an a Caravanei ASCOR, cea de a treia, este: Pot fi liber în afara libertăţii?
Caravana ASCOR promovează lectura Noului Testament în rândul copiilor din mediul rural şi identifică problemele cu care ei se confruntă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 361, Ultimul acces: 2026-10-22 17:10:25