Vasile Bănescu, precizări despre posibilitatea serbării Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină[2023-04-11]de Sorin IoniţeVasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis către presă o serie de precizări în legătură cu „propunerea exprimată de mai mulţi intelectuali creştini, real şi onest implicaţi în viaţa Bisericii, propunere legată de discutarea la nivel sinodal pe marginea problemei sărbătoririi Paştelui la o dată comună în toată lumea creştină”: „Posibilitatea şi dorinţa sărbătoririi Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină au raţiuni şi justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, aşa cum este şi firesc, aşa cum a fost şi dorinţa constantă a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii creştine primare”, spune Vasile Bănescu. „Soluţionarea acestei probleme, care NU este una de natură dogmatică, ci una de unitate inter-bisericească, presupune reînceperea unor consultări între Bisericile Ortodoxe şi decizia unui viitor şi necesar Sinod pan-ortodox”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a menţionat că „aceste discuţii s-au purtat frecvent şi intens de-a lungul timpului, inclusiv de-a lungul secolului trecut”. „Aşa cum se ştie, BOR a adoptat calendarul îndreptat (corectat) de la data de 1 octombrie 1924. Nu toate Bisericile Ortodoxe au făcut-o însă (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă a Georgiei şi Biserica Ortodoxă din Macedania)”. „Ceea ce ridică, desigur, o întrebare: în ce constă concret valoarea fidelităţii faţă de un calendar dovedit ştiinţific ca (actualmente) eronat (rămas în urmă cu 13 zile)?”. „Ceea ce constituie şi cauza majoră a problemei sărbătoririi Paştelui la o dată diferită în lumea creştină apuseană şi răsăriteană”. „Raţiunea pentru care Bisericile Ortodoxe care au adoptat în mod firesc calendarul corectat au decis totuşi (în 1927) să sărbătorească în continuare (doar) Paştele împreună cu celelalte Biserici refractare la această îndreptare calendaristică a fost şi este încă păstrarea unităţii ortodoxe în jurul celei mai importante sărbători creştine: Învierea Domnului”. Vasile Bănescu a explicat că este vorba despre o foarte veche discuţie, ale cărei rădăcini coboară chiar înainte de secolul IV, când a avut loc primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325) şi care implică în mod normal un acord general. Criteriile fixate la Sinodul de la Niceea din anul 325 pentru calcularea datei Paştilor sunt următoarele: Paştele se va serba întotdeauna duminica (ziua Învierii Domnului) Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (20 martie) Când 14 Nisan (din calendarul iudaic) sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară cade duminica, Paştele creştin va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştele iudaic, dar nici înaintea acestuia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 366, Ultimul acces: 2026-10-20 09:21:28
|
Timp total: 0.07s...
[]:1