Ramurile de finic, semnele biruinţei asupra morţii: PS Veniamin a slujit la o parohie din sudul Basarabiei[2023-04-10]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Veniamin a oficiat Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor la Parohia Gura Galbenei din sudul Republicii Moldova. Domnul intră triumfal, pe mânzul asinei, este primit cu osanale, însă El vine smerit, mergând spre pătimire ca un miel, a subliniat Episcopul Basarabiei de Sud în cuvântul de învăţătură. Nu se aseamănă cu împăraţii sau regii lumii. Preasfinţutul Părinte Veniamin a mai precizat că ramurile de finic cu care a fost primit Mântuitorul la Ierusalim simbolizau biruinţa asupra morţii. La final, Părintele Teodor Popenco a fost hirotesit duhovnic. Preasfinţia Sa a sfinţit noile veşminte pentru perioada pascală, oferind parohiei o Evanghelie şi mai multe cărţi de cult necesare preoţilor în activitatea lor. Credincioşii au primit în dar de la ierarh iconiţe. Preotul Paroh Ioan Drangoi a mulţumit Preasfinţitiei Sale pentru oficierea Sfintei Liturghii şi pentru darurile oferite, invitându-l să revină în parohie când programul îi permite. Cu ocazia sărbătorii Floriilor, la Parohia Gura Galbenei au fost pus spre cinstire şi un fragment din moaştele Sf. Ier. Spiridon. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 397, Ultimul acces: 2026-10-23 10:48:13
|
Timp total: 0.04s...
[]:1