Un Observator pentru fenomene mistice legate de Fecioara Maria[2023-04-14]foto: Lawrence OP, Flickr CC BY-NC-ND 2.0Un Observator pentru apariţii şi fenomene mistice legate de figura Fecioarei Maria în lume a fost înfiinţat în cadrul Academiei Pontificale Internaţionale Mariane (PAMI), cu scopul de a analiza şi interpreta diferitele cazuri de manifestări mariane (mariofanii): apariţii, lacrimi, dar şi locuţiuni interioare, stigmate şi alte fenomene mistice, în curs de desfăşurare sau care au avut deja loc, dar care aşteaptă încă o pronunţare din partea autorităţii ecleziastice cu privire la autenticitate fenomenului. „Scopul pe care ni-l propunem”, explică pentru Vatican News pr. Stefano Cecchin OFM, preşedintele PAMI, „este de a oferi un sprijin concret pentru studierea, autentificarea şi prezentarea corectă a acestor evenimente, întotdeauna în armonie cu magisteriul eclezial, cu autorităţile competente şi cu normele în vigoare ale Sfântului Scaun pe acest subiect”. Observatorul va funcţiona în mod sistematic, strategic, multidisciplinar şi calificat, şi în colaborare cu experţi şi cercetători, personalităţi de marcă din domeniul ştiinţific şi autorităţi ecleziastice. Este important de clarificat, pentru că adesea presupusele mesaje generează confuzie, răspândesc scenarii apocaliptice neliniştitoare sau chiar acuzaţii la adresa Papei şi a Bisericii. „Cum ar putea Maria, Maica Bisericii, să îi submineze integritatea sau să semene teamă şi opoziţie, ea care este Maica Milostivirii şi Regina Păcii? În acelaşi mod, este important să se ofere sprijin pentru formare, deoarece abordarea anumitor cazuri necesită o pregătire adecvată”. Observatorul este alcătuit dintr-un comitet director şi un comitet ştiinţific central. Din primul fac parte, pe lângă pr. Stefano Cecchin şi confratele său, pr. Marco Mendoza, secretar al PAMI, sr. Daniela del Gaudio, profesoară de ecleziologie şi mariologie la diferite Ateneuri Pontificale (PUA, PUSC, APRA, Seraphicum) în calitate de director, şi pr. Raffaele Di Muro, de la Fraţii Minori Conventuali, decan al Facultăţii Pontificale de Teologie „Sfântul Bonaventura”, care a editat Dicţionarul fenomenelor mistice creştine, în calitate de vice-director. Din Comitetul ştiinţific central fac parte pr. Gian Matteo Roggio, misionar al Fecioarei din La Salette, consilier PAMI şi profesor la Facultatea Pontificală de Teologie Marianum, decanul aceleiaşi universităţi, pr. Denis Kulandaisamy, din Ordinul Slujitorilor Mariei, pr. Salvatore M. Perrella, expert în mariologie, Luciano Regolo, co-director al publicaţiilor „Famiglia Cristiana” şi „Maria con te”, şi Paolo Cancelli, avocat. În plus, în curând vor fi înfiinţate comitete ştiinţifice locale, în logica unei reţele operaţionale capabile să extindă din ce în ce mai mult aria de acţiune. Observatorul, care îşi va începe oficial activitatea cu prima sa reuniune sâmbătă, 15 aprilie 2023, la sediul PAMI, unde îşi va desfăşura activitatea în mod curent, va putea, de asemenea, să se reunească şi să opereze „pe teren” în funcţie de necesităţi sau de solicitări de sprijin. „Scopul Observatorului”, conchide pr. Cecchin, „este de a acţiona în mod eficient, de a activa comisii naţionale şi internaţionale pentru a evalua şi studia apariţiile şi fenomenele mistice semnalate în diferite zone ale lumii, de a promova activităţi de aducere la zi şi formare profesională privind aceste tipuri de evenimente şi multiplele lor semnificaţii spirituale şi culturale, să promoveze activităţi de diseminare şi de consultanţă la nivel înalt, mai ales în serviciul Bisericilor locale şi al Episcopilor, dar şi activităţi de cercetare transdisciplinară, în colaborare cu instituţii academice, atât laice, cât şi ecleziastice, şi publicarea rezultatelor cercetărilor efectuate”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 391, Ultimul acces: 2026-10-23 11:51:51
|
Timp total: 0.06s...
[]:1