Mina Ardeleanu, octogenară: Trăită cu Dumnezeu, viaţa este frumoasă şi când atârnă de un fir de păr - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mina Ardeleanu, octogenară: Trăită cu Dumnezeu, viaţa este frumoasă şi când atârnă de un fir de păr

[2023-04-05]
de Ştefana Totorcea

Mina Ardeleanu, octogenara care a locuit mult timp în casa poetului Daniel Turcea, spune că viaţa este foarte frumoasă şi la 80 de ani – dacă este trăită cu Dumnezeu.
Doamna Mina a împlinit 80 de ani în 28 martie 2023, când s-au împlinit şi 44 de ani de la mutarea la cele veşnice a poetului Daniel Turcea. Acum locuieşte în clădirea în care poetul şi-a trăit ultimii ani de viaţă, iar mulţi ani a stat chiar în apartamentul lui.
„Am cumpărat casa de la mama sau mătuşa lui, nu mai ştiu exact. Era linoleumul plin de ceară, că dânsa se ruga la icoane. Avem jos, la intrare, şi o placă memorială. Când am luat casa de la ea, mi-a povestit despre el. Eu am stat mult timp acolo, dar, când m-am îmbolnăvit, s-a ivit apartamentul acesta de mai sus şi m-am mutat aici”, povesteşte doamna Mina.
Ea însăşi nu a fost dintotdeauna credincioasă, dar – cine ştie? – poate rugăciunile din casa poetului au călăuzit-o încet-încet şi pe ea către cele ale duhului.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Tanti Mina, cum îi spun apropiaţii, a fost coafeză şi îşi mai tunde şi acum prietenele. De fiecare dată îşi face semnul Sfintei Cruci înainte de a începe. Nu are şcoli înalte, dar raportarea ei la credinţă are o simplitate cuceritoare, de copil.
Cum se vede viaţa la 80 de ani
Cu câteva zile înainte să împlinească 80 de ani, de Buna Vestire, a mers la Sfânta Liturghie, apoi a stat la o agapă cu prietenele de la biserică.
„M-am bucurat foarte mult. Le-am zis: «Fetelor, eu am ajuns la 80 de ani, mă rog ca Dumnezeu să vă ajute să ajungeţi şi voi – şi chiar mai mult!». Apoi am venit acasă şi mi-a fost foarte-foarte rău. De atunci am făcut nişte analize şi mi-a ieşit un rezultat pozitiv.”
Tanti Mina este din nou, ca în ultimii 20 de ani, într-un moment de cumpănă a vieţii. De data aceasta, medicii au spus că nu vor mai putea interveni. „Cum va vrea Dumnezeu. Nu ştiu ce va fi. Nu pot să spun că nu o să-mi fie frică în ultima clipă, dar acum nu mi-e frică, pentru că asta este viaţa.”
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Dar cum se vede viaţa la vârsta de 80 de ani? „Este foarte frumoasă, mai cu seamă că mă duc la biserică. Biserica mă încurajează şi-mi dă putere”, explică ea.
De fapt, nu este nimic nou în faptul că viaţa ei atârnă şi acum – ca de atâtea ori – de un fir de păr.
A trăit o viaţă bună cu soţul ei, Mihail, care a plecat la Domnul în anul 2000. Nu erau apropiaţi de Biserică. Apropierea doamnei Mina de Dumnezeu a început odată cu boala şi s-a transformat într-o legătură puternică.
„Am multe probleme de sănătate. Cu ajutorul lui Dumnezeu le-am depăşit mereu. La 11 operaţii pe care le-am făcut, cu 11 anestezii, numai Dumnezeu, Maica Domnului şi toţi sfinţii m-au ajutat. Am căzut şi m-am sculat cu ajutorul Domnului.”
„Au fost momente foarte-foarte grele. Imaginează-ţi că stai zile în şir cu un tub pe nas, care trage totul din stomac! A fost cea mai grea problemă din viaţa mea. Până la urmă, am spus: «Domnule doctor, scoateţi-mi tubul şi lăsaţi-mă să plec acasă! Mă las în mâna lui Dumnezeu. Atât îmi doresc»”, povesteşte Mina Ardeleanu.
„Boala m-a adus la Dumnezeu”
„Am stat atunci o lună în spital. La alegerea mea, mi-au dat drumul acasă şi Maica Domnului m-a vindecat – bineînţeles, cu Dumnezeu şi cu toţi sfinţii. Când am ajuns acasă, nici nu mă puteam ridica de jos, muşchii erau foarte slăbiţi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am depăşit şi asta!”
„Boala aceasta m-a adus la Dumnezeu”, spune ea. „Am trecut prin toate fără frică, în mâna lui Dumnezeu. Am zis: Doamne, facă-se voia ta! Tu vei decide ce faci cu mine.”
Cel mai frumos lucru în viaţă este, „în primul rând, să-L iubeşti pe Dumnezeu. Îmi place să-L am pe Dumnezeu aproape şi pe Maica Domnului. Cel mai frumos este să mă duc la biserică, acolo îmi place cel mai mult. Dar îmi place mult şi să mă întâlnesc cu copiii mei”.
De când s-a îmbolnăvit, se simte mereu pregătită pentru momentul trecerii la cele veşnice.
„Pentru că aşa trebuie să fii, mai ales la 80 de ani ai mei. Nu pot să spun că nu-mi pare rău că rămân copiii fără mine, dar nici nu-mi pare rău că mă duc dincolo, fiindcă nădăjduiesc să mă duc la Dumnezeu. Dumnezeu este iubire, mă bucur că mă duc acolo, nu-mi pare rău.”
Mesajul către tineri este rugăciunea pentru ei
Aceasta nu înseamnă că nu îşi face griji. Fiica şi nepoţii sunt mereu în gândul ei: „Mor cu gândul că sunt fără cununie şi fără să intre în casa lui Dumnezeu. Acolo este Dumnezeu, acolo sunt toţi îngerii, acolo este Potirul lui Dumnezeu, din care ne împărtăşim noi! Nu se poate fără aşa ceva”.
„Aş vrea ca şi copiii mei să vină la acest Potir al lui Dumnezeu, să creadă în Maica Domnului şi în Dumnezeu şi în toţi sfinţii. Acesta este regretul pe care îl am”, spune ea, iar glasul îi tremură pentru prima dată de la emoţie.
„Nici eu nu am fost credincioasă când eram tânără. Ce aş putea să-i spun nepotului meu, dacă nici eu nu am fost? Mi-ar răspunde: «Dacă n-ai fost nici tu aproape de Dumnezeu când erai tânără, de ce îmi ceri asta mie?»”
„Nu ştiu ce mesaj aş putea să le dau, că nu ar înţelege. Şi nici eu nu înţelegeam, până când nu mi-a dat Dumnezeu o boală. Ce aş putea să le spun tinerilor, nepoţilor mei? Doar să mă rog pentru ei ca să vină la Dumnezeu. Atât.”
Îi mulţumeşte zilnic lui Dumnezeu pentru boala grea, în speranţa că este curăţitoare de păcate. Spune des că nu are voie să se plângă după ce a avortat voit mulţi copii trimişi de Dumnezeu.
Regrete şi iertare
„Când am născut fetiţa, am fost opt ore inconştientă şi mi-au făcut streptomicină, care mi-a atacat auzul. Şi doctorul mi-a spus: Dacă ai să mai faci copii, rămâi surdă complet! Mai aveam şi RH negativ şi mi s-a spus că nu pot face copii, fiindcă ies rahitici.”
„Nu am mai făcut copii şi tot am rămas surdă complet, aşa că puteam să mai fac. Îmi pare rău că am făcut chiuretaje multe. Nu-l învinovăţesc pe doctor. Eu sunt vinovată.”
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
O amintire de acum patru decenii îi revine şi astăzi: „Regretul meu cel mai mare este că aveam un băiat la trei luni şi l-am dat afară. Nu învinovăţesc doctorul, dar foarte rău mi-a părut. Trebuia să-mi spună măcar că era mare, în trei luni, şi să nu fac asta”.
Aşa stăteau lucrurile prin anii 1980, când, teoretic, întreruperea de sarcină era drastic restricţionată, dar realitatea era alta, inclusiv în statistici: aproape şapte milioane de avorturi între 1966 şi 1989 – sunt înregistrate doar datele oficiale, care nu includ şi avorturile ilegale.
Regretul a apărut târziu, după apropierea de Biserică, apropiere care i-a adus şi speranţa, şi iertarea.
Crede că tinerii ar trebui ajutaţi „să nu facă greşeala pe care am făcut-o eu. De aceea am şi trecut prin 11 operaţii, pentru că mi-a dat Dumnezeu pentru păcat. Acesta este adevărul”.
În tovărăşia sfinţilor
Tanti Mina a fost de trei ori la Ierusalim şi de două ori a reuşit să intre în Biserica Sfântului Mormânt în timp ce cobora Sfânta Lumină.
Acasă are pereţii plini cu icoanele primite de la prieteni sau aduse din pelerinaje. Cu toate acestea, nu există nicio senzaţie de aglomerare. Icoanele stau firesc pe pereţi fără să-i îngreuneze, la fel cum stau în conştiinţa ei: Maica Domnului Pantanassa a vindecat-o de cancer; de la Sfântul Serafim de Sarov a învăţat despre vederea lui Dumnezeu; Sf. Mina este ocrotitorul ei şi îi citeşte acatistul în fiecare joi.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
O singură icoană, cea mai mare din casă, este pictată: „L-am visat pe Mântuitorul şi am comandat-o exact cum L-am visat. I-am arătat eu exemple în care era pictat ca în visul meu”.
Plec din casa doamnei Mina, ca de fiecare dată, cu sacoşa plină de prăjiturile pregătite cu dragoste pe masa din bucătărie, deasupra căreia veghează Maica Domnului şi sfinţii rânduiţi icoană lângă icoană. Şi mai am ceva în bagaj: modelul unui om care a ajuns să trăiască cu smerenie şi iubire mântuitoare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 463, Ultimul acces: 2026-10-19 05:14:54