Clericii şi asistenţii sociali din Arhiepiscopia Timişoarei au învăţat cum să identifice o persoană traficată - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Clericii şi asistenţii sociali din Arhiepiscopia Timişoarei au învăţat cum să identifice o persoană traficată

[2023-03-31]
de Ştefana Totorcea

Clericii şi asistenţii sociali din Arhiepiscopia Timişoarei, precum şi voluntarii Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române au participat la un curs de combatere şi prevenire a traficului de persoane. Cel mai important lucru învăţat: cum să identifice o posibilă victimă a fenomenului şi ce instituţii să implice.
„Scopul cursului a fost de a pregăti profesioniştii pentru situaţiile în care ar putea să intre în contact cu posibile victime ale traficului de persoane”, a declarat Ana Maria Cordun, de la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. „Este foarte important să identificăm cât mai multe victime.”
Cursul „Identificarea şi prevenirea traficului de persoane” s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Asistenţă umanitară pentru persoanele din România afectate de criza ucraineană” şi a inclus şi o prezentare generală a drepturilor refugiaţilor şi a facilităţilor din zonă, la care se poate apela.
A fost prezentat şi îndrumarul privind modalităţile de lucru cu victimele traficului de persoane umane, prezentându-se starea de dependenţă, integritatea fizică şi mentală, circumstanţele exploatării şi câştigurile realizate de traficanţi.
„Organizaţiei Internaţionale pentru Caritate Creştin-Ortodoxă (IOCC), Federaţia Filantropia a Patriarhiei Române şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) au acest parteneriat de-a lungul anilor”, a explicat Părintele Consilier Cristian Pavel, Preşedintele Filantropia Timişoara, pentru Trinitas TV.
„În fiecare eparhie pregătesc preoţi, viitori preoţi, specialişti din serviciile sociale, pentru a identifica şi asista pe cât posibil victimele acestui fenomen care, de-a lungul anilor, nu a încetat a fi prezent în comunităţile noastre, între fraţii şi surorile noastre.”
Cum identifici o persoană traficată
Pare dezorientată, nu priveşte oamenii în ochi, e nedormită, nemâncată, aparent detaşată de ce i se întâmplă, are pierderi de memorie şi semne de violenţă pe corp.
Călătoreşte fără bagaj şi cu o persoană care arată diferit faţă de ea. Însoţitorul îi ţine actele, o supraveghează peste tot, chiar şi la toaletă, şi nu-i dă voie să intre în vorbă cu alţii.
„Cunoscuţii” din mediul online
Selectează atent prietenii pe care îi adaugi pe Facebook.
Nu posta public multe informaţii personale.
Nu trimite poze provocatoare prin Internet.
Nu te întâlni singură cu o persoană cunoscută online.
Nu accepta ca o persoană cunoscută doar online să-ţi cumpere bilet pentru o destinaţie anume, cu promisiunea că vei lucra sau îl vei cunoaşte acolo.
Vrei să lucrezi în străinătate?
Verifică angajatorul.
Nu încre­dinţa nimănui actul de identitate.
Stabileşte cu familia o parolă pe care să le-o spui la telefon dacă ai probleme şi nu poţi vorbi.
Eşti victima traficului?
România: Sună gratuit la 0800.800.678.
Străinătate: Sună la 004.021.313.31.00 ­sau amba­sada/consulatul Româ­niei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 450, Ultimul acces: 2026-10-19 10:20:08