Episcopul Macarie povesteşte cum era Mitropolitul Bartolomeu[2023-03-31]de Diac. Iulian DumitraşcuEpiscopul Macarie al Europei de Nord l-a prezentat pe fostul mitropolit Bartolomeu al Clujului, din calitatea de ucenic al acestuia, într-un interviu acordat publicaţiei Formula AS. „Înaltul era deosebit de angajat şi implicat, dar era şi foarte blând, foarte sfios, aş spune, foarte atent şi plin de bunăvoinţă. Îţi transmitea şi ţie această stare, încât deveneai foarte atent, la rândul tău, să nu care cumva, din neglijenţă, să faci ceva nepotrivit cu solemnitatea momentului. Era oarecum un contrast între această stare de prezenţă timidă şi sfielnică din altar şi ceea ce transmitea când predica de la amvon, cu cuvintele sale de foc, ferme, chiar categorice. Predicatorul era Leu; liturghisitorul era Miel. Cred că aici se îmbinau cel mai bine aceste două calităţi ale Înaltului, ca unul care adună substanţa concentrând-o într-o esenţă tare: sfiala copilului de ţară, a celui care aude paşii lui Dumnezeu şi simte freamătul inimilor semenilor săi, atât de poetic evocaţi în scrierile sale, şi dârzenia luptătorului de cursă lungă, a mărturisitorului, a bătrânului oştean”, a afirmat Episcopul Macarie. „Cu francheţe, direct, fără de vicleşug, şi nu doar ca administrator eparhial, ci şi în comportamentul său cu ceilalţi, fie colaboratori, fie prieteni, fie străini”, l-a descris Părintele Episcop. „Ura dubla măsură şi ascunzişurile diplomatice. Spunea direct ceea ce gândea. Arăta şi când era supărat, şi când era bucuros sau recunoscător. Uneori părea dur sau chiar era. Mai ales noi, colaboratorii săi, aveam experienţa acestei faţete a personalităţii sale. Dar duritatea sa era rodul dedicării cu care înţelegea să-şi îndeplinească misiunea sa de slujitor. Căci aşa privea arhieria: ca pe o misiune, ca pe o luptă, nicidecum ca pe un premiu primit pentru meritele sale”, a adăugat PS Macarie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 521, Ultimul acces: 2026-10-20 00:25:05
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1