Calea Crucii de vindecare pentru familii la Sanctuarul marian din Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Calea Crucii de vindecare pentru familii la Sanctuarul marian din Cluj

[2023-03-19]
foto: EparhiaClujGherla.ro
La Cluj-Napoca s-a parcurs Calea Crucii, în seara de sâmbătă, 18 martie 2023, sub Cerul Postului Mare, pe colina de lângă Mănăstirea Maicii Domnului, Sanctuar Arhiepiscopal Major. A fost o seară de rugăciune „de vindecare pentru familii”. Programul, care a început prin oficierea Vecerniei în capela mănăstirii şi a continuat afară, cu procesiunea Căii Crucii, a fost organizat de pr. Călin Sechelea, director şi de Biroul pentru Pastoraţia Familiei din Episcopia de Cluj-Gherla, cu participarea Preasfinţiei Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla.

S-au unit în rugăciune numeroase familii din parohii ale eparhiei, preoţi cu familiile lor, între care: pr. Cristian Langa, pr. Ovidiu Lăpuşte, pr. Daniel Avram, pr. Claudiu Tuţu, pr. Iosif Vereşezan, pr. Cristian David, rector al Sanctuarului şi surori ale Congregaţiei Maicii Domnului, cu Maica Teodorina, superioara generală. Textele meditaţiilor au fost compuse de pr. Cristian Langa, şi se găsesc reunite în broşura „Calea Crucii a Familiei”, editată de Editura Viaţa Creştină în anul 2022 (v. aici), anul în care, la iniţiativa Preasfinţiei Sale Claudiu şi a Biroului pentru Pastoraţia Familiei din Episcopia de Cluj-Gherla, pentru prima dată s-a organizat o Cale a Crucii de vindecare spirituală pentru familii, în timpul Postului Mare, la Mănăstirea Surorilor Maicii Domnului.
Imaginile ce ilustrează această broşură sunt reproduceri ale icoanelor realizate de pr. Ionuţ Goţia dcjm, (absolvent de studii teologice la Cluj-Napoca şi Roma, călugăr al Comunităţii Ucenicilor Inimii lui Isus şi a Mariei din Spania) pentru Episcopia de Cluj-Gherla, cu ocazia celebrării, în 2022, a anului pastoral atunci având tema: „Familia Bisericii, o casă pentru toţi”. Aceleaşi imagini au fost amplasate la staţiunile Căii Crucii în faţa cărora Episcopul, preoţii şi credincioşii au poposit.
„Calea Crucii a Familiei” constă în meditaţii tematice la cele 14 staţiuni ale Căii Crucii, temele fiind aceleaşi ca şi la Calea Crucii tradiţională, dar, în acest volum, meditaţiile au fost adaptate pentru nevoi şi binecuvântări şi cereri pe care le pot avea, împreună, membrii unei familii. Şi în timpul procesiunii Căii Crucii, la această a doua ediţie a manifestării, lectura de la fiecare staţiune a aparţinut altei familii. Unele familii aveau copiii alături. Crucea de lemn care a fost purtată în procesiune de jos, de la mănăstire, până la capătul acestui itinerar spiritual, a fost purtată pe rând de către soţi, taţi, bunici. Au fost parcurse cele 14 staţiuni, crucea de lemn fiind apoi aşezată în locul cel mai înalt, lângă crucea luminoasă ce străjuieşte întreaga zonă. Pe acordurile cântărilor intonate de surori, fiecare dintre cei prezenţi a depus la picioarele crucii (de fapt la picioarele Crucii Mântuitorului) un bileţel cu intenţii de rugăciune.
Preasfinţia Sa Claudiu a rostit apoi câteva cuvinte, mulţumind lui Dumnezeu „pentru această seară binecuvântată”, a mulţumit pr. Călin Sechelea, coordonatorul programului, Maicii Teodorina, superioara generală a CMD, sorei Ştefania, superioară locală şi surorilor din Mănăstirea Maicii Domnului „pentru că ne-au primit, ne primesc şi au fost de acord să transforme această Cale a Crucii într-o Cale a Crucii de vindecare a familiilor şi astfel ne-au primit pe toţi aici aducându-ne aminte de ceea ce continuăm să repetăm: că Biserica este o Familie şi în felul acesta toate familiile fac parte din această mare Familie”. A adăugat: „E o seară cu totul specială, fiindcă suntem în seara dinaintea Duminicii închinate Sfintei Cruci, suntem, de asemenea, înaintea marii sărbători a Sfântului Iosif, Patronul întregii Biserici şi Patronul, ocrotitorul Episcopiei noastre, chiar dacă, duminica de mâine (19 martie) fiind o duminică specială în Biserica Catolică, Sărbătoarea Sfântului Iosif a fost mutată pentru ziua de luni (20 martie). Dar, oricum, ne pregătim să mulţumim Domnului pentru atâtea daruri pe care le-am primit.”
Astfel, a încheiat Ierarhul, „această Cale a Crucii să rămână în inimile noastre şi mai ales, prin inimile noastre să se transmită înspre familiile care au mare nevoie de ajutor. Astăzi, în general, familia are mare nevoie de ajutor, dar aveţi privilegiul cu totul special să fiţi parte dintr-o Familie a familiilor, să priviţi în jurul vostru şi să puteţi găsi oameni pe care să vă bazaţi, cărora să le puteţi cere ajutorul şi să vă simţiţi ajutaţi, însoţiţi. De aceea această cale a Crucii capătă conotaţii cu totul aparte, fiindcă ne simţim ajutaţi în primul rând de Mântuitorul Isus care a parcurs înaintea noastră această Cale, purtând toate dificultăţile, problemele, suferinţele, păcatele noastre. Şi noi, făcând acest lucru, doar ne aducem aminte de darul Domnului şi îi mulţumim pentru acest dar.” Preasfinţia Sa Claudiu a încheiat programul serii oferind binecuvântarea arhierească tuturor.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 403, Ultimul acces: 2026-10-16 07:06:42