Conferinţă la Huedin: 100 de ani de la alegerea ca protopop a Pr. Aurel Munteanu[2023-02-22]de Ştefana TotorceaProtopopiatul Huedin a organizat marţi o conferinţă în memoria Protopopului Aurel Munteanu. Evenimentul l-a avut invitat pe istoricul Mircea Gheorghe Abrudan şi a marcat împlinirea, în 20 februarie, a 100 de ani de la alegerea ca protopop a părintelui martir. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române – filiala Cluj, a vorbit despre alegerea şi instalarea Părintelui Aurel Munteanu ca protopop la scurt timp după înfiinţarea Protopopiatului Huedin. Au fost prezentate prin videoproiecţie documente din arhiva Arhiepiscopiei Clujului, inclusiv buletinele de vot. În continuare, profesorul Mădălin Sebastian Lung a prezentat cea mai recentă apariţie editorială a istoricului Mircea Gheorghe Abrudan, care este teza de doctorat a cercetătorului: Biserica Ortodoxă şi clerul militar din Monarhia Habsburgică între Pacea de la Carloviţ şi Primul Război Mondial (1699-1914), apărută la Editura Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Discuţii utile pentru misiunea preoţilor În partea a doua a conferinţei, a luat cuvântul Floyd Frantz, directorul Programului „Sf. Dimitrie” al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Christiana” – Cluj. Acesta a vorbit despre efectele negative ale consumului de alcool şi despre modalităţile de combatare ale acestei dependenţe. Au împărtăşit din experienţa pastorală în acest domeniu preoţii Horea Şaitiş şi Liviu Borşa, implicaţi în desfăşurarea Programului „Sf. Dimitrie”. Clericii din protopopiat au primit pliante informative pe această temă. Istoricul Mircea Gheorghe Abrudan a primit marţi Diploma Comemorativă „Centenarul alegerii şi instalării părintelui martir Aurel Munteanu ca protopop al Protopopiatului Ortodox Huedin (1923-2023)”. Foto: Protopopiatul Huedin La finalul întalnirii, Părintele Dan Lupuţan, Protopop de Huedin, le-a oferit domnilor Mircea Gheorghe Abrudan şi Floyd Frantz Diploma Comemorativă „Centenarul alegerii şi instalării părintelui martir Aurel Munteanu ca protopop al Protopopiatului Ortodox Huedin (1923-2023)”. Alte manifestări comemorative din acest an Manifestările legate de centenarul alegerii şi instalării ca Protopop de Huedin a Părintelui Aurel Munteanu vor continua, în 2 mai, cu slujba Parastasului la statuia din curtea protopopiatului şi cu lansarea volumului omagial de poezii şi eseuri dedicate părintelui martir, coordonat de prof. Mădălin Sebastian Lung şi Pr. Dan Ionuţ Lupuţan. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 584, Ultimul acces: 2026-10-22 01:08:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1