Papa Francisc: Războiul feroce a luat zâmbetul de la copii, dar să nu pierdem speranţa

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Războiul feroce a luat zâmbetul de la copii, dar să nu pierdem speranţa

[2023-02-21]

© Mazur/catholicnews.org.uk, CC BY-NC-ND 2.0
Zece întrebări pentru a reînnoda firul de zece ani de pontificat, dar şi pentru a privi la rănile lumii, începând de la „războiul feroce” care a furat zâmbetul atâtor copii, precum şi pentru a reflecta asupra neliniştilor inimii omului. Cele care duc la căderea într-o „boală” periculoasă: alipirea de „eşecurile” şi de „lucrurile urâte” ale vieţii. Papa Francisc este în dialog cu părintele Davide Banzato, preot din comunitatea Nuovi Orizzonti şi faţă cunoscută de la tv cu programul Mediaset I viaggi del cuore. Şi tocmai al emisiunii speciale I viaggi del cuore de sâmbătă, 18 februarie 2023, transmisă pe Canale 5 Papa Francisc este protagonistul cu un colocviu la Casa „Sfânta Marta”, născut, explică autorul, în mod spontan şi neaşteptat. De fapt trebuia să fie un mesaj video de salut adresat trupei, regizorilor şi producătorului, a devenit un adevărat interviu transmis în parte pe Mediaset. Va fi publicat integral într-o carte editată de Piemme în colaborare cu Libreria Editrice Vaticana la 21 februarie cu titlul „Caută orizontul tău. A ne ridica şi a reporni astăzi”.

Interviul porneşte de la un punct îndrăgit de Papa care este cel al amintirii. „Un har”, spune el, care „ne duce la rădăcinile actualităţii noastre”. „Cum este personalitatea mea, care urmează să sfârşească viaţa, de unde a crescut…”, explică Papa Francisc, amintind rudele sale din Piemont pe care le-a vizitat personal în noiembrie 2022. „Sunt locuri semnificative de amintire, persoane care au marcat viaţa noastră. Este ceva bun a călători”. Dar în această călătorie în amintire şi în rădăcini există totuşi „un pericol”, avertizează Pontiful: „Noi toţi am avut în viaţă: lucruri urâte, lucruri care ne-au făcut să suferim, şi există apoi o boală de a ne alipi de eşecurile vieţii: nu, aceasta face rău. Lucrurile urâte, da, dar, să ni le amintim, să îi mulţumim Domnului care ne-a ajutat pentru a ieşi, dar să nu ne aşezăm acolo, pentru că aceasta este o boală. Este ca şi cum (ar fi) o alipire da, de eşecuri, de lucrurile urâte”.
Lucruri urâte, afirmă Papa Francisc, se întâmplă atâtea în timpul nostru. Venim dintr-o pandemie care ne-a „slăbit” şi acum este războiul: „Un război care este feroce” şi care a provocat „o criză economică şi financiară”. „Astăzi, mai ales în toată Europa, oamenii nu vor şti cum să plătească lumina, de exemplu. Vor trebui să economisească mult”, afirmă Sfântul Părinte. „Este un moment urât, este un moment de dezolare. Morţii sau răniţii (care vin din război)… Tu vezi morţii torturaţi înainte de moarte, fotografiile sunt teribile.” Angoasa Episcopului de Roma este mai ales pentru copii: „Au uitat să râdă… Aici au venit atâţia copii, atâţia din Ucraina, nu râd… Sunt amabili, da, dar nu râd, au pierdut râsul. Am mers să vizitez copiii care erau la Bambino Gesu, ucraineni, răniţi, niciunul (nu avea) un zâmbet.” Pentru Pontif, „a lua zâmbetul de la un copil înseamnă… o tragedie!” Şi această tragedie marchează timpul nostru: „Un timp unde negustoria cea mai mare este vânzarea de arme, fabrica de arme. Astăzi, dacă timp de un an – mi-a spus un tehnician – nu s-ar fabrica arme, s-ar termina foamea în lume. Războaiele cer arme. Şi pentru ce un război? Pentru că de obicei un imperiu sau un guvern, când slăbeşte un pic, are nevoie de un război pentru a-şi reveni… Este un lucru urât.”
În acest scenariu dramatic, Papa îndeamnă totuşi să nu pierdem speranţa şi să privim „orizonturi” diferite. „A privi orizonturile vieţii, astfel, înseamnă a privi la speranţă. Precum şi a privi că istoria nu se termină cu tine, nu s-a terminat cu bunicul meu, nu se va termina cu a patra generaţie care va veni după aceea.” Această perspectivă „dă curajul de a merge mereu”. Dar atenţie, avertizează Sfântul Părinte, să nu cădem în „psihologia struţului”, adică acela care „în faţa oricărui lucru pune capul în pământ”. Şi atenţie şi la a privi numai propriul ombilic: „Oamenii care se privesc numai pe ei înşişi fac contrariul la căuta orizontul. Orizontul te face să priveşti totul.” Aceasta, afirmă Pontiful, este „baza virtuţii speranţei”. Cum spuneau unii Părinţi ai Bisericii care prefigurau speranţa ca „o ancoră”: „Fie că eşti pe mare sau pe fluviu, arunci ancora pentru a fi sigur şi te agăţi de funie. Speranţa, tu o arunci în veşnicie, ancora, şi mergi agăţat; dar dacă tu nu priveşti la orizont, nu mai poţi, niciodată nu vei putea arunca o ancoră, nu este aşa?” „În acest timp este dificil”, subliniază Papa Francisc, „există Domnul, există speranţa. Este dificil şi urât, există atâta suferinţă, atâta, dar există şi funia şi ancora. Este misterul durerii şi al speranţei.”
Şi celui care „nu are credinţă” ce trebuie să îi spunem? „Nu este un păcat a nu avea credinţa”, răspunde Papa. „Credinţa este un dar al lui Dumnezeu… Există oameni buni, foarte buni, care nu au darul credinţei. Îi voi spune doar: «Fii deschis. Caută. Nu înceta să cauţi. Fără angoasă: nu, nu! Deschis în mod natural.»” Cel care crede trebuie să fie atent, în schimb, să nu trăiască „precum «păgânul»”. Există credincioşi care trăiesc aşa: „Creştini prefăcuţi sau, cum spunea bunica mea, creştini lejeri. Acestora le voi spune: «Schimbă-ţi viaţa! Cum este viaţa ta? Este o viaţă corectă? Este o viaţă în slujba celorlalţi? Este o viaţă care iroseşte banii?»”
A urmat o reflecţie despre tema bogăţiei: „Îmi spunea un domn că aici la Roma sunt restaurante unde, dacă inviţi două persoane, la sfârşit vor fi 1.700 de euro. Dar tu trăieşti aşa, la acel nivel, când există oameni care mor de foame? «Eh, părinte, nu fiţi comunist…» Nu, hai, aceasta este Evanghelie, eh? Nu vorbesc rău despre bogaţi, există bogaţi sfinţi care ştiu să folosească bine propriile bunuri pentru ceilalţi”, clarifică el. Dar şi „conduitele” definesc tipul de credinţă: „Dacă stilul de viaţă este păgân, se înţelege că nu are credinţă sau că are o credinţă de zugrăveală, de zugrăveală, da: viaţa ta este zugrăvită de credinţa dar (credinţa) nu are rădăcini, nu îi aşa?” În această privinţă, Papa citează fotografia făcută de unul din „fotografii din Vatican” pe stradă la Roma a unei doamne bătrâne şi bine îmbrăcate care iese dintr-un restaurant şi îl ignoră pe cerşetorul care îi cere pomană: „Dacă tu nu îţi dai seama de ceva şi de cineva în spatele vanităţii tale, al modului tău de a trăi, eşti închis în tine însuţi”. „Carnea fratelui tău” este „însăşi carnea ta”, subliniază Pontiful: „Poate că mâine vei fi tu în poziţia aceea… Să nu îţi fie frică să atingi carnea rănită.”
Aceasta ajută la învingerea „sclerocardiei”, a închiderii inimii: „O inimă împietrită este foarte greu de înmuiat”. „De atâtea ori Domnul foloseşte pentru aceasta situaţii urâte, cum sunt bolile, aşa încât schimbă inima. Dar trebuie să cerem mereu Domnului: fă ca inima mea să nu devină împietrită, fă ca inima mea să fie umană, să fie aproape de orice umanitate. Astăzi, întreabă Papa, câţi plâng – nu spun fizic, ci în inimă – pentru copiii orfani din Ucraina? Câţi suferă pentru aceasta? Câţi suferă pentru copiii străzii care fură pentru că sunt singuri în viaţă?” Papa Francisc indică un tablou în salonul din Casa Santa Marta, pictat de un artist piemontez pe baza fotografiei unui sirian care fuge cu fiul. Se numeşte Ca şi ei, constrânşi să fugim şi reprezentă fuga în Egipt. „Noi credem că fuga în Egipt a fost «în trăsură cu îngerii» care duc înainte… Fuga în Egipt a fost aşa, aşa! Această realitate a trăit-o Isus şi această realitate o trăiesc atâţia oameni”.
În interviu o aluzie şi la pontificatul său care la 13 martie împlineşte zece ani. Jorge Mario Bergoglio se întoarce înapoi la alegerea sa: „Săracul Petru, ce succesor şi-a găsit!”, exclamă el râzând, „niciodată nu îmi imaginam un lucru de acest gen pentru viaţa mea”. Totuşi a fost „naturaleţe” în trecerea de la Buenos Aires la Roma: „Este o privire la orizonturi diferite”. Desigur că nu lipsesc neliniştile, dar nu sunt întotdeauna „un rău”, dimpotrivă, pot să devină ocazie de „discernământ”. Oricum Papa Francisc cere rugăciuni pentru el: „Rugaţi-vă pentru mine pentru ca să pot fi un Papă creştin, nu păgân, ca Domnul să îmi dea harul de a trăi ca un creştin şi de a ajuta Biserica, adică Sfântul popor credincios al lui Dumnezeu. Nu este acel preot, acel Episcop, ci poporul lui Dumnezeu.” (material Vatican News tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 487, Ultimul acces: 2026-10-18 14:23:15

Timp total: 0.04s...

[]:1