Sfinţirea pietrei de temelie a noii biserici din Gilău[2023-02-06]Duminică, 5 februarie 2023 – Duminica Vameşului şi a Fariseului, începutul perioadei Triodului -, Preasfinţia Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie arhierească în parohia greco-catolică Gilău, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, parohie păstorită de pr. Daniel Tintelecan. Programul liturgic al acestei parohii se desfăşoară într-o capelă, situată pe str. Principală, nr. 723, şi prin vizita pastorală a Episcopului de Cluj-Gherla, visul credincioşilor de aici de a avea din nou o biserică începe să devină realitate prin binecuvântarea, cu acest prilej, a pietrei de temelie şi a locului zidirii noii biserici.Ierarhul a fost primit cu pâine şi sare la locul viitoarei biserici parohiale – str. Republicii, zona „Între blocuri” – şi a fost salutat de pr. Daniel Tintelecan, de preoţii participanţi la acest nou început de drum, precum şi de primarul comunei Gilău, Gelu Vasile Topan. Episcopul de Cluj-Gherla a venit împreună cu pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general. S-a trecut la ceremonia sfinţirii pietrei de temelie, oficiată în frigul iernii, pe locul acoperit cu zăpadă, dar care va deveni izvor de căldură spirituală – de raze de iubire ale Spiritului Sfânt, odată cu ridicarea aici a unei Case lui Dumnezeu. Au luat parte la ceremonia sfinţirii şi la Sfânta Liturghie ce a urmat şi preoţii: pr. Traian Cîmpean, pr. Ioan Ureche şi pr. Vasile Sabo, din corpul didactic al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca, unde pr. Daniel Tintelecan a fost timp de mulţi ani director şi în prezent este profesor; pr. Marius Cîmpean, pr. Ilie Arieşan, pr. Călin Sechelea. A diaconat dc. Lucian Ovidiu Marişca, cancelar eparhial. Au fost de faţă, de asemenea, ipod. Ovidiu Legean şi studenţi seminarişti din Cluj-Napoca, precum şi credincioşi, între care oficialităţi ale comunei Gilău, profesori, surori din Congregaţia Maicii Domnului. După momentul de rugăciune şi binecuvântare, toţi cei prezenţi, în procesiune şi cu cântări de preamărire a lui Dumnezeu, pe un drum de aproximativ 10 minute, trecând şi pe lângă biserica veche, care a fost binecuvântată, în urmă cu 102 ani, de Mitropolitul Vasile Suciu – aflată acum în administrarea Bisericii Ortodoxe – s-au îndreptat spre punctul liturgic în care parohia greco-catolică îşi desfăşoară în prezent programul. În capela devenită neîncăpătoare de mulţimea credincioşilor, a fost celebrată Sfânta Liturghie arhierească. Fiind începutul Triodului, Preasfinţia Sa Claudiu şi-a început cuvântul de învăţătură din cadrul celebrării referindu-se la acest timp: „Astăzi începe o perioadă specială în calendarul liturgic, Perioada Triodului, care ne invită întotdeauna la convertire, fiindcă peste câteva săptămâni începe Postul Mare. Este o perioadă de convertire, de pocăinţă, un timp de schimbare, în care Dumnezeu ne cere să devenim mai buni. Şi, sigur, depinde de fiecare felul în care înţelege să petreacă acest timp şi ce are nevoie cu adevărat să schimbe”. Privind la momentul de binecuvântare ce a precedat Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa Claudiu a spus: „Sfinţirea locului unde se va ridica o biserică este un bun început pentru fiecare dintre noi. Locul pe care l-am binecuvântat, l-am consacrat, este un loc ca orice alt loc, din argilă. Dar din momentul în care Dumnezeu şi-a revărsat binecuvântarea Lui prin rugăciunea noastră a tuturor, locul acela a fost consacrat lui Dumnezeu. Şi aşa cum locul acela a fost consacrat şi pe el nu se va ridica orice fel de clădire, ci o biserică, un templu al lui Dumnezeu, la fel se întâmplă cu vieţile noastre şi cu trupurile noastre. De aceea, gândindu-ne la acest moment special, rar, să ne aducem aminte de momentul în care noi am fost botezaţi, în acel moment şi noi am fost sfinţiţi, am fost consacraţi şi am devenit nu doar oameni ca toţi ceilalţi şi care continuăm să trăim în mijlocul oamenilor şi în această lume, ci am devenit, ne spune Sfântul Pavel, fiecare dintre noi, biserici ale lui Dumnezeu.” „De aceea, momentul de astăzi şi, de fapt, fiecare Sfântă Liturghie, ne aduce aminte de acest lucru. Fiindcă, în sine, nu este foarte greu să ridici o biserică, chiar dacă implică eforturi considerabile. Dar este mult mai greu să ridicăm biserica din inima noastră. Şi, de aceea, v-aş invita pe toţi cei prezenţi, pe cei care aparţineţi acestei parohii, pe toţi cei care locuiţi aici ca, pe măsură ce veţi vedea ridicându-se biserica greco-catolică de aici, să încercaţi să construiţi biserica din sufletele voastre. Pe măsură ce veţi înfrumuseţa biserica de aici, să vă gândiţi la înfrumuseţarea bisericii din inimile voastre. Şi la aceasta, de fapt, foloseşte o biserică. Dacă rămâne doar o biserică de piatră, este frumos, este important, dar nu schimbă lucrurile cu adevărat. Dacă biserica de piatră nu ne aduce aminte de bisericile care suntem noi, fiecare dintre noi, lucrurile nu se schimbă cu adevărat. Acel loc, acea biserică, trebuie să fie un loc al lui Dumnezeu, un loc de pace, un loc de iubire.” Pr. Daniel Tintelecan a rostit la încheierea Sfintei Liturghii un cuvânt de mulţumire, adresat în mod special Episcopului eparhial, pentru prezenţă, binecuvântare şi susţinere, „atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere sufletesc”, oferindu-i şi un dar din partea credincioşilor, a Consiliului parohial, care a inclus o cruce de binecuvântare, „să ne puteţi aduce de fiecare dată binecuvântările cereşti”. Părintele a încheiat invitând pe toţi participanţii la această zi de sărbătoare la agapa fraternă ce a urmat. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 549, Ultimul acces: 2026-10-21 03:11:05
|
Timp total: 0.04s...
[]:1