Atelierele Centrului Bisericesc München activează sub ocrotirea Sf. Teofana Basarab - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Atelierele Centrului Bisericesc München activează sub ocrotirea Sf. Teofana Basarab

[2023-02-06]
de Ştefana Totorcea

La finalul anului trecut, printr-o decizie a Consiliului Eparhial, au fost înfiinţate, în cadrul Centrului Bisericesc de la München, Atelierele „Sfânta Teofana Basarab”.
„Am considerat potrivit ca Sfânta Teofana Basarab să fie patroana Atelierelor noastre şi a celor care se ostenesc în ele, având în vedere personalitatea ei duhovnicească şi destinul de trăitoare şi mărturisitoare a credinţei în afara hotarelor Ţării”, a transmis Episcopul vicar Sofian Braşoveanul săptămâna trecută pe Facebook.
Ierarhul a mai explicat pentru Basilica.ro că „atelierele sunt gândite să se dezvolte pe două sectoare: pictură şi croitorie, pentru nevoile din cadrul comunităţii şi arhiepiscopiei, având în acelaşi timp şi o dimensiune misionară. În cadrul lor însă, vom putea întreprinde şi alte tipuri de activităţi”.
„Aflându-ne la început, se lucrează deocamdată pe comenzi. În ateliere sunt implicaţi momentan patru oameni, măicuţele noastre şi un angajat civil, pentru că prin ele dorim, pe lângă cele expuse mai sus, să ne şi autofinanţăm, cel puţin într-o anumită măsură, deocamdată”, a continuat Preasfinţia Sa.
„Deocamdată atelierele funcţionează doar local, în spaţiile din Aşezământul nou construit, noi fiind la început.”
Sfinţirea Mare a apei de Bobotează în Sala Crucilor a Centrului Bisericesc München. Foto: Facebook / Episcop Sofian Braşoveanul
„Dacă lucrurile vor evolua cum ne dorim, faptul de a putea organiza workshopuri de creaţie în parohii sau în alte părţi ar fi foarte binevenit, din punct de vedere identitar, în cadrul comunităţilor noastre, dar ar avea o valoare misionară de impact într-o lume – în mijlocul căreia trăim – care cunoaşte foarte puţin ortodoxia de tradiţie românească”, a adăugat episcopul vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.
Lucrările la Centrul Bisericesc din München au început în 2014. În 11 septembrie 2022 a fost sfinţit altarul din Sala Crucilor. Proiectul centrului, realizat de arhitecţii Şerban Sturdza, Matei Stoean şi Tudor Elian, a câştigat Premiul „Arhitectură construită / Arhitectură publică” (ex aequo) al Anualei de Arhitectură Bucureşti 2022.
Donează
Din afara ţării
Beneficiar: Rum. Orth. Metropolie – Kirchenzentrum München
IBAN: DE76 7509 0300 0005 1307 35
BIC: GENODEF 1M05
Scopul: Kirchenbau / Pentru construirea bisericii
Din România
Beneficiar: Asociaţia Sprijin pentru Aşezământul Bisericesc – Înălţarea Sf. Cruci – München
Sediu: Strada Principatele Unite nr. 10, et 2, ap 2, Sector 4, cod poştal 040165, Bucureşti
Nr. de înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: 9/19.02.2016
C.I.F: 35854200
Telefon: 021 337 32 98
Mobil: 0768 677 564
Email: contact@sprijincbrom.ro
Web: www.sprijincbrom.ro

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 682, Ultimul acces: 2026-10-19 02:05:44